Sari la conținut

Consecințele fumatului nu se rezumă la boli pulmonare. Iată ce efecte devastatoare se produc la nivel cerebral

Fumatul nu îți strică doar plămânii și îți sporește șansele de a dezvolta diferite cancere, ci te afectează serios și la nivel cerebral.

Depresie, schizofrenie, tulburare bipolară, efecte ale unui dintre cele mai periculoase vicii, fumatul. Consumul de tutun poate creşte riscul de dezvoltare a depresiei şi schizofreniei, conform unui studiu recent realizat în Marea Britanie şi citat de Press Association.

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Bristol a analizat date prelevate de la 462.690 de persoane cu descendenţă europeană şi a obţinut dovezi conform cărora consumul de tutun a crescut riscul de depresie şi schizofrenie. În plus, cercetarea a dovedit că persoanele care suferă de astfel de afecţiuni au o predispoziţie mai mare pentru fumat.

Studiul a fost publicat la începutul lunii noiembrie 2019 în jurnalul Psychological Medicine, în acceaşi zi cu apariţia unui raport al organizaţiei Action on Smoking and Health (ASH), scrie Agerpres.

În raportul ASH semnatarii fac apel la sporirea măsurilor adoptate pentru a-i ajuta pe fumătorii care suferă de afecţiuni psihice să renunţe la consumul de tutun.

Potrivit ASH, anul trecut, 78.000 de persoane din Anglia au decedat ca urmare a fumatului, principala cauză a reducerii cu 10-20 de ani a speranţei de viaţă în cazul persoanelor cu afecţiuni psihice.

”Indivizii cu afecţiuni psihice sunt deseori ignoraţi în cadrul eforturilor noastre de reducere a prevalenţei fumatului, ceea ce conduce la inechităţi în domeniul sanitar”, a declarat doctor Robyn Wootton, cercetătoare la Universitatea din Bristol.

”Studiul nostru demonstrează că ar trebui să facem toate eforturile pentru a preveni iniţierea fumatului şi pentru a încuraja încetarea fumatului din cauza consecinţelor asupra sănătăţii mintale şi a celei fizice”, a adăugat specialista.

Conform ASH, prevalenţa fumatului în rândul persoanelor care suferă de afecţiuni psihice este cu 50% mai mare comparativ cu populaţia generală.

Studii anterioare cu privire la această asociere nu au putut stabili dacă este vorba despre o relaţie cauză-efect.

Raportul ASH a fost finanţat de Serviciul de Sănătate Publică din Anglia (Public Health England).

Potrivit Ann McNeill, copreşedinte al Mental Health and Smoking Partnership, ”a-i ajuta pe oamenii cu afecţiuni psihice să renunţe la fumat este cel mai bun mod de a-i ajuta să trăiască mai mult”.

”Deşi am observat că rata fumatului a scăzut dramatic pentru populaţia în ansamblu în ultimele patru decenii, nu am observat acelaşi declin în cazul persoanelor cu afecţiuni psihice”, a precizat McNeill.

La începutul acestui an a fost publicat în British Journal of Psychiatry un studiu care prezintă dovezi conform cărora consumul de tutun creşte riscul de tulburare bipolară, notează Press Association.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel