Sari la conținut

Crioablația, soluție minim invazivă pentru tumorile canceroase. Dr. Cezar Bețianu: Recuperarea este mult mai rapidă, iar pacientul poate fi externat în aceeași zi

Crioablația, soluție minim invazivă pentru tumorile canceroase. Dr. Cezar Bețianu: Recuperarea este mult mai rapidă, iar pacientul poate fi externat în aceeași zi.

Domnul doctor Cezar Bețianu, medic primar radiologie și imagistică medicală cu supraspecializare în radiologia intervenționala și competențe în senologie, ne-a vorbit pe larg despre crioablație, o procedură de tratament care utilizează temperaturi scăzute pentru tratarea anumitor afecțiuni tumorale de la nivel cervical, prostatic, hepatic, pulmonar, esofagian sau osos.

Ablatia prin radiofrecventa | Crioablatia - Centrele Ares

Crioablația, soluție minim invazivă pentru tumorile canceroase

  • Ce este crioablația, această procedură a cărei aplicabilitate este cunoscută de multă vreme, dar în domeniul cardiovascular? Care este principiul de acțiune?

Termenul de crioablatie înseamnă distrugerea celulelor canceroase prin îngheț. Este o procedură folosită încă de la mijlocul secolului al XIX-lea în cancerele de sân, de
col uterin și de piele de către dr James Arnott, primul medic care a folosit frigul extrem la nivel local pentru distrugerea țesuturilor.

Crioablația poate fi efectuată prin abord chirurgical sau percutanat. Crioablația percutanată este un tratament radiologic intervențional care folosește un gaz precum argonul pentru a îngheța și a distruge celulele sau țesuturile anormale.

Crioablația provoacă leziuni celulare, moarte și necroză a țesuturilor în două moduri:

  1. prin mecanism direct: celule canceroase suferă leziuni cauzate de frig;
  2. prin mecanism indirect: viabilitatea țesuturilor este afectată, iar micromediul celular suferă modificări;
  • Căror tipuri de pacienți li se adresează această procedură? În ce situații este utilizată crioablația și care sunt eventualele efecte secundare?

Crioablația poate fi folosită în cazul pacienților care din diverse motive nu pot beneficia de tratament chirurgical pentru îndepărtarea tumorii canceroase. În general, procedura este bine tolerată de către pacienți și poate fi utilizată și în metastazele canceroase.

Tipurile cele mai frecvente de cancer care pot fi tratate prin crioablație se află cancerul de sân, cancerul pulmonar, cancerul hepatic, cancerul osos, cancerul renal sau de prostată.

Printre efectele secundare ale crioablației se află sângerarea, lezarea structurilor din jur, infecție, colecție de lichid sau leziuni ale nervilor.

  • Care sunt costurile acestei proceduri și unde poate fi efectuată această nouă opțiune de tratament?

Crioablația poate fi efectuată și la privat și la stat, cu condiția să existe un specialist în radiologie intervențională care să facă această procedură. Nu cunosc costul procedurii la privat, însă acesta depinde de unitatea medicală unde se efectuează procedura.

Ablatia termica la rece ( Crioablatie )

Dr. Cezar Bețianu: Recuperarea este mult mai rapidă, iar pacientul poate fi externat în aceeași zi

  • În ce constă, de fapt, crioblația? Ce se întâmplă în timpul procedurii și ce se întâmplă după? La ce trebuie să se aștepte pacienții?

Crioablația percutanată se realizează prin inserarea unei sonde (similară unui ac) în țesutul malign, sub ghidaj imagistic. Prin intermediul acestei sonde se aplică agentul
de înghețare.

Odată localizată tumora, medicul specialist atinge țesutul anormal cu sonda pentru câteva secunde sau minute. Frigul intens livrat prin sonda îngheață și distruge țesutul bolnav.

În cazul în care pacientul acuză dureri după procedură, se pot administra analgezice. Majoritatea pacienților își pot relua activitățile zilnice normale câteva zile după procedură.

  • Crioablația versus tratamentul chirurgical clasic. Vorbiți-ne, vă rog, pe scurt, despre avantajele și dezavantajele crioablației.

Spre deosebire de tratamentul chirurgical care poate fi efectuat prin abord laparoscopic sau deschis, crioablația percutanată folosește o incizie foarte mică. Ca urmare, recuperarea este mult mai rapidă, iar pacientul poate fi externat în aceeași zi.

Un avantaj important al crioablației este faptul că nu necesită anestezie generală. Spre deosebire de alte metode care folosesc ablație termică pe bază de căldură, crioablatia este mai puțin dureroasă.

Crioablația este asociată cu mai puține efecte secundare și mai puține cicatrici. De asemenea, riscul de lezare al țesutului înconjurător este mai mic.

Unul dintre dezavantajele crioablației ar fi faptul că are indicații reduse pentru tumorile voluminoase. De asemenea, procedura nu poate fi efectuată în cazul unor
afecțiuni care pot fi exacerbate de expunerea la frig cum ar fi mielomul multiplu.

Cine este dr. Cezar Bețianu

Dr. Cezar Bețianu este medic primar radiologie și imagistică medicală cu supraspecializare în radiologia intervenționala și competențe în senologie.

În 2005 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie, „Carol Davila”, București. A făcut apoi doi de ani rezidențiat în Medicina de Familie și cinci ani în Radiologie și Imagistică Medicală.

În ceea ce privește activitatea profesională, Dr Cezar Bețianu realizează o gamă largă de proceduri minim-invazive din sfera radiologiei intervenționale precum biopsii percutane, drenaje sau embolizarea fibroamelor uterine.

Dr Bețianu efectuează, de asemenea, și investigații imagistice precum CT, RMN, radiografii și ecografii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel