Cum a descoperit Cătălin Botezatu că are cancer. ”Simțeam o serie de înțepături în acest punct”

Simptome cancer de colon. Cătălin Botezatu a trecut, în 2020, printr-o operație foarte grea, după ce medicii i-au descoperit o tumoră la colon. Designerul a povestit și cum a aflat că are cancer, ce simptome l-au alarmat. 

Cătălin Botezatu a dezvăluit că a aflat întâmplător că suferă de cancer, după o ecografie de rutină. I-a fost descoperită tumora în Turcia, însă designerul a ales să se opereze în România.

‘Mă simțeam ok, doar că eu de două ori pe an îmi fac un check out complet. După ce am terminat analizele generale, i-am spus medicului că simt o serie de înțepături în partea dreaptă. Specialistul turc mi-a propus să ma supună unui test ecograf foarte performant unde a descoperit că am o formă mai ciudată de apendicită. M-am operat în România, și aici au descoperit că, de fapt, în spatele apendicului era o tumoră. Mi-au spus că e cancer. Tratamentul de după l-am urmat în Turcia, acum sunt vindecat, am urmat un tratament care încă în România se face empiric’, a declarat Botezatu.

Vedeta a vorbit despre experiența dificilă din care a avut de învățat. Designerul a fost la un pas de moarte și a fost nevoit să ia o decizie radicală ca să mai aibă o șansă la viață. El a spus că a fost pus la pământ, însă și-a pus toată încrederea și speranța în puterea divină.

Cătălin Botezau a mărturisit cu durere despre acest episod neplăcut.

„Am trecut prin cinci operații, iar atunci am crezut că doar Dumnezeu mă poate salva, și așa s-a și întâmplat. În cazul bolnavilor de cancer sau al celor care au boli foarte grave contează 50 la sută moralul, puterea.

Restul ține de tehnologie, tratament și profesionalismul medicilor. În urmă cu câțiva ani, am avut și probleme cu inima, am cinci stenturi. Se pare că la mine cifra cinci are o însemnătate specială. Dar am trecut prin toate cu optimism, chiar și printr-o pancreatită acută”, a dezvăluit Cătălin Botezatu.
Creatorul afirmă că această boală l-a făcut să fie mai bun și mai apropiat de oameni. În perioada aceea a realizat cine sunt persoanele care merită să fie în viața lui și cine nu.

Cătălin Botezatu a învățat, de asemenea, să pună sănătatea pe primul plan, în locul muncii sale.

„Îmi este rușine să recunosc, dar am pus iar munca pe primul loc, în detrimentul sănătății. Ajung la controale cât de des pot, nu respect întotdeauna ce spun medicii, dar tratamentul îl iau așa cum mi-a fost prescris”, a precizat Cătălin Botezatu.

Ce trebuie să știm despre cancerul de colon

Depistat la timp, acest tip de cancer poate fi tratat.

Una dintre cele mai simple metode de depistare este testul hemocult, care are ca scop identificarea sângerărilor ascunse în scaun.

Cancerul colorectal este al treilea tip de cancer ca frecvență la bărbați și al doilea la femei; însă este principala cauză de deces prin boli digestive. Cu o simplă colonoscopie, poate fi diagnosticat precoce.

Semnele cancerului de colon

  • Prezența sângelui în scaun,
  • Modificarea tranzitului intestinal – alternarea diareei/constipație,
  • Senzația de balonare,
  • Scăderea inexplicabilă în greutate,
  • Starea de oboseală persistentă și somnolență,
  • Durerea la nivelul rectului,
  • Crampe puternice

Recent Posts

Lista alimentelor care macină creierul

Există mai multe tipuri de alimente și băuturi al căror consum ar trebui să îl…

17 minute ago

7 semne nebănuite care indică diabetul

Mulți oameni trăiesc cu diabet fără să bănuiască acest lucru, iar acest lucru se datorează…

47 de minute ago

Horoscop RUNE luna Mai. Mihai Voropchievici: O lună mai anevoioasă pentru EI. Trebuie să fie rezistenți

Horoscop rune mai 2024. Mihai Voropchievici vine cu predicții inedite legate de perioada următoare. Se…

o oră ago

Alimente care ne pot trimite la urgențe de 1 Mai şi de Paşte. Medic: Atenţie la cumpărături, dar şi acasă

Medicul Voichița Lăzureanu, șef de secție la „Victor Babeș” Spitalul din Timișoara, a detaliat la…

2 ore ago

Ce se întâmplă cu sufletele celor care mor în Săptămâna Patimilor

Săptămâna Mare, numită și Săptămâna Patimilor, este reprezentată de ultima săptămână din postul Sfintelor Paște.…

2 ore ago

5 cele mai mari mistere din viața lui Iisus

Știți totul despre nașterea din Fecioară, despre apostoli, despre răstignire și înviere, dar există unele…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia