Sari la conținut

Cum aştepţi să mori într-un spital din România. Situaţia revoltătoare a unui bărbat pe care medicii refuză să-l opereze

Spital
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Spitalul Floreasca din București s-a oferit să preia un bărbat imobilizat în scaunul cu rotile, dup ce acesta a aşteptat se pare fără nicio şansă de tratament în Spitalul de Urgență din Târgu-Cărbunești, județul Gorj, pentru că niciun medic nu a vreut să îl opereze. Mama sa, care îl îngrijea, a făcut o criză cardiacă și este internată și ea.

Aurel Miruță, de 55 de ani, din comuna Prigoria, județul Gorj, era internat de aproximativ o lună în unitatea medicală din Cărbunești cu o escară la piciorul drept. Rana s-a infectat, iar la spital a avut loc o intervenție pentru a curăța rana.

Medicul ortoped Alexandru Ivan i-a transmis pacientului că se impune amputarea piciorului drept din șold, pentru a-i fi salvată viața bărbatului, însă pacientul a refuzat inițial, după care a acceptat, dar operația nu se mai poate efectua în Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești, informează adevarul.ro.

„Am avut o escară pe șoldul drept, care s-a infectat și am înțeles că a ajuns la os. Este nevoie de o intervenție chirurgicală ortopedică de specialitate, care nu se poate face în spitalul din Târgu Cărbunești. Nu vrea nimeni să mă primească de la un spital din România ca să mă opereze. Am făcut atâtea demersuri încât nu știu ce să mai fac. Să mă duc eu în situația mea și să bat la ușile spitalelor?

Medicul de la Târgu Cărbunești m-a ajutat enorm. Dânsul este plastician și m-a ținut sub tratament pentru ca infecția să fie localizată. Intervenția trebuie făcută de o echipă de medici. Nu s-a găsit un spital care să mă primească. Nu pot să cred că nu pot să ajung să mă operez la un spital din România mea. Intervenția trebuie făcută cât mai urgent posibil. Nu am acceptat la început, pentru că a fost o traumă psihică, dar am ales viața, însă nu am parte de ea“, a explicat pacientul  potrivit sursei citate.

Aurel Miruță se află de 30 de ani în scaunul cu rotile, după o traumă suferită la coloana vertebrală.

Operația, singura șansă la viață a pacientului

Medicul Alexandru Ivan recunoaște operația este singura șansă la viață a pacientului. „Are nevoie de această intervenție, dar nimeni nu îl ia. Este singura posibilă șansă. Este refuzat de alte spitale. Este nevoie de un centru unde există pregătirea necesară.

Toată lumea fuge de un astfel de pacient. Este un pacient septic. Infecția se întinde către bazin, musculatură. Vorbim de piele moartă. Va necroza și va ajunge să moară până la urmă. Nimeni nu acceptă. S-a încercat la Spitalul Foișor.

O să încerc și eu să vorbesc la un spital din București… Nu e că nu vrem noi… A încercat și colegul de la Chirurgie Plastică să caute un spital… Este un caz complex, grav”, a afirmat medicul Alexandru Ivan pentru Gazeta de Sud.

„Este în situația de a sta în pat și de a aștepta să moară“

De asemenea, medicul de familie Iuliana Iliescu spune că situația bolnavului este una cumplită. „Este un pacient internat la Spitalul Cărbunești cu infecție puternică la piciorul drept. Am încercat să îl pun în legătură cu Spitalul Foișor.

Medicul ortoped de la Cărbunești a spus inițial că e bine, apoi a venit cu propunerea de intervenție radicală. Pacientul nu a făcut așa ceva. Bolnavul este în situația de a sta în pat și de a aștepta să moară. Medicul care îl are acum în îngrijire trebuie să facă toate demersurile să îl trimită la alt spital, să îl salveze“, a declarat dr. Iuliana Iliescu pentru gds.ro.

Mama bolnavului a stat cu el în salon, dar a avut o criză de inimă și acum e și ea internată. „Dorim un loc într-un spital din România, dar medicul lui trebuie să solicite transferul. Infecția a ajuns la os.

Orice zi care trece e în defavoarea pacientului. Medicii se feresc să îl ia pentru că s-a ocupat de el alt medic. Acesta trebuie să fie cel care solicită ajutorul colegilor săi pentru că știe ce a făcut până acum”, a mai spus dr. Iuliana Iliescu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel