Sari la conținut

Cum calmaţi durerile în gât

La persoanele sensibile, durerea în gât poate apărea şi atunci când dorm cu gura deschisă şi inhalează aer mai rece. Petrecerea weekendului într-un loc zgomotos, vorbitul tare, încăperile pline cu fum pot provoca, de asemenea, dureri în gât. Cel mai probabil, corzile vocale au avut de suferit, iar rezultatul este chiar răguşeala. În cazul persoanelor alergice, este posibil ca o astfel de afecţiune să se manifeste şi prin mâncărimi şi dureri în gât.

Ceaiuri calde, lămâie şi miere

Pentru durerile în gât date de infecţii virale uşoare, nu sunt recomandate antibioticele, deoarece acestea nu acţionează asupra virusurilor. Ceaiurile calde, lămâia, mierea şi dropsurile pentru gât sunt mult mai eficiente, la fel şi suplimentele care întăresc imunitatea: vitamina C şi alţi antioxidanţi. „Pentru durerile uşoare şi moderate, puteţi face gargară cu ceai de muşeţel“, recomandă medicul ORL-ist Elena Lăţcan.

Dacă totuşi nu este vorba despre o simplă durere în gât, ci de o infecţie, trebuie făcută o vizită la medic, pentru teste şi pentru a prescrie antibioticele necesare. În mod normal, o astfel de durere ar trebui să nu dureze mai mult de o săptămână.

Antibiograma, obligatorie
în cazul unor infecţii severe

Dacă durerea în gât este însoţită de mâncărimi şi de febră, consultarea unui medic este obligatorie, deoarece poate fi vorba despre o infecţie cu streptococ. Boala trebuie tratată de urgenţă, deoarece există riscul ca bacteria să blocheze căile respiratorii. „Există, de asemenea, şi infecţii cu stafilococ. În ultima vreme, acestea sunt chiar mai dese decât cele cu streptococ. În acest caz, este nevoie să faceţi antibiograma, pentru a vedea la ce antibiotic veţi reacţiona“, precizează medicul ORL-ist Elena Lăţcan. În cazul celor care sunt purtători de stafilococ, este nevoie ca şi ceilalţi membri ai familiei să facă analize ale secreţiilor şi tratament, astfel încât să fie împiedicată răspândirea infecţiei.

Dacă pe lângă durerea în gât apar şi dificultăţi la înghiţire şi în respiraţie, este posibil să fie vorba despre o mononucleoză. „Aceasta prinde şi ganglionii din regiunea cervicală, durerile fiind destul de mari“, explică medicul ORL.

Protejaţi mucoasa faringiană

Ca măsuri de prevenţie, specialistul recomandă celor care suferă de dureri în gât să nu fumeze, să nu bea foarte cald ori foarte rece, să nu mănânce extrem de condimentat şi să nu abuzeze de băuturile gazoase. „Acestea subţiază mucoasa faringiană şi distrug «perişorii» care o apără de obicei“, mai precizează medicul Elena Lăţcan. Odată ce mucoasa a devenit vulnerabilă, virusurile şi bacteriile vor ajunge să facă ravagii şi pot apărea infecţii.

O altă sursă de infecţie pot fi instrumentele folosite de medicul stomatolog. Dacă acestea nu sunt bine sterilizate, după intervenţiile făcute fiecărui pacient, bacteriile şi virusurile pot ajunge foarte uşor pe mucoasa faringiană.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel