Sari la conținut

Cum elimini grăsimea în exces, sigur și eficient? Rețeta clasică, dar magică, recomandată de Cori Grămescu

pilulele contraceptive

Grăsimea în exces poate fi o problemă atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere medical. Deși majoritatea persoanelor se concentrează pe estetica organismului, trebuie menționat faptul că grăsimea excesivă este un factor important în declanșarea bolilor la nivelul întregului corp. Iată cum elimini kilogramele în plus, sigur și eficient!

Grăsimea excesivă poate cauza infarct, ciroză hepatică non-alcoolică, diabet de tip 2, hipertensiune arterială, afecțiuni renale și chiar cancer. Grăsimea este, de fapt, un ucigaș tăcut și un factor important în determinarea dezvoltării unor afecțiuni grave.

De aceea, este important să elimini greutate în exces, în special cea din zona abdominală. Aceasta se poate depune pe organe, fiind o problemă medicală semnificativă.

Cum elimini grăsimea în exces, sigur și eficient?

Cori Grămescu, expert în nutriție și fitness, dezvăluie rețeta magică pentru a ține departe greutatea excesivă, protejând sănătatea organismului.

„Cele mai frecvente sfaturi pe care le ofer unei persoane care vrea să slăbească sănătos este să-și facă un plan, împreună cu niște obiective realizabile, între 0.5-1 kg slăbit pe săptămână este un ritm sustenabil de slăbire, să se organizeze cu gătitul, sportul și cu plimbările în aer liber. Apoi, rețeta clasică, dar magică: sport și dietă.

De asemenea, prima regulă este să renunțe la vechile obiceiuri alimentare: fast-food, zahăr și alcool în exces, și să reducă porțiile de pâine, orez, cartofi, dulciuri. Să aibă o alimentație variată și nutritivă, bazată pe legume, carne slabă, lactate, fructe și nuci în cantități moderate. Sport de cel puțin două ori pe săptămână și minimum 2 litri de lichide pe zi (apă, ceaiuri, limonadă).Și, în al doilea rând, să aveți grijă de voi.

Este foarte important să alegeți un stil de viață sănătos. De aici pornește totul: confortul fizic, psihic, felul în care interacționam cu alți oameni. Învățați să mâncați cât mai natural, dar cu savoare. Iubiți și lașați-vă iubiți. Faceți mișcare cel puțin o oră pe zi. Bucurați-vă de ceea ce aveți și țintiți mai sus întotdeauna. Orice alegeți să faceți, faceți-o pentru voi și binele vostru”, scrie Cori Grămescu pe Facebook.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel