Sari la conținut

Cum menții o dietă echilibrată și sănătoasă în timpul postului?

ce mâncăm în post

Indiferent de motivul pentru care ai ales să ții post, este esențial să faci tranziția în mod corect și să ai o alimentație care asigură nutrienții necesari organismului. Dacă ai renunțat la carne, substanțele nutritive se vor asigura numai din produsele de origine vegetală, motiv pentru care este important să știi ce poți consuma de acum.

Dacă dieta zilnică nu este echilibrată, deficitul treptat poate afecta oganismul pe termen lung. Pentru a menține echilbrul organismului, chiar și în post, este foarte important să vezi ce produse de origine vegetală îi pot satisface nevoile nutriționale ale corpului.

Oana Dumitrache, nutriționist, a explicat pentru Antena 3 care este dieta în post și cum ne menținem sănătatea în timpul tranziției.

Dieta în post și menținerea sănătății în timpul postului

„Unii ţin postul din punct de vedere religios, alţii doar pentru a se detoxifia, iar alţii vor să slăbească  după perioada sărbătorilor, în care au acumulat nişte kilograme în plus.
Important e pe toată perioada anului să avem o alimentaţie sănătoasă. Chiar şi în post există o alimentaţie sănătoasă. Foarte mulţi înţeleg fără proteine de origine animală. Foarte bine, este ok să facem o pauză, pentru că şi proteinele animale în exces pot conduce la boli metabolice precum hiperglicemia. Guta, de exemplu, este o boală prin acumulare de proteine animale în exces.

Să nu uităm că proteinele vegetale nu pot înlocui definitiv proteinele animale. De ce? Pentru că proteinele animale ne aduc acei aminoacizi esenţiali organismului şi mai ales musculaturii scheletice pe care o folosim tot timpul.

Tocmai de aceea s-a dat şi dezlegarea la peşte. Este totuşi o proteină nobilă, de origine animală, care ne ajută foarte mult să nu facem un deficit atât de mare în această perioadă, fiind o perioadă un pic mai lungă”, explică nutriționistul.

Care sunt alimentele de care trebuie să ne ferim în timpul postului?

„Produsele de post ne cam păcălesc. Sunt foarte multe produse de post care sunt îmbunătăţite cu aditivi şi coloranţi alimentari. Din păcate, ele nu ne aduc un beneficiu asupra sănătăţii, din contră ne îngraşă şi mai tare.

În primul rând produsele făcute special de post. Acestea sunt cele care ne îngraşă cel mai tare: covrigeii, produsele de post vegetale care sunt îmbogăţite cu aditivi, coloranţi, cu diferite gusturi ca să fie cât mai plăcute. Ele sunt o păcăleală. În timp, consumate, nu produc decât lucruri nebenefice asupra organismului”, adaugă nutriționistul.

Astfel, dieta în post trebuie să fie la fel de echilibrată precum cea obișnuită și, într-adevăr, să încercăm să suplimentăm organismul cu nutrienții necesari, chiar dacă vor fi de origine vegetală.

Este recomandat ca înainte de orice post să ceri sfatul medicului. În anumite circumstanțe, postul poate avea un efect negativ, în special pentru persoanele care suferă de sindom metabolic, diabet, hipertensiune, obezitate sau afecțiuni cronice.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel