Sari la conținut

Cum poţi beneficia de 10 zile libere pe an, în afara celor de concediu

zile libere angajați
Sursă foto: Ancheta Online
Zile lIbere angajați

Nu multe persoane cunosc faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, angajaţii de la stat şi de la privat pot beneficia de 10 zile libere pe an, în afara zilelor legale de concediu de odihnă.

Astfel, conform Codului Muncii, salariaţii care se confruntă cu situații familiale neprevăzute, cum ar fi îmbolnăvirea sau accidentarea unei rude, au dreptul să lipsească de la locul de muncă pentru o perioadă de până la 10 zile pe an.

Angajatorul trebuie anunțat în prealabil

De menţionat că aceste absențe sunt permise doar dacă angajatorul este anunțat în prealabil, iar zilele libere trebuie recuperate ulterior.

Mai exact, Codul Muncii prevede că angajații pot absenta de la serviciu în cazuri de urgență familială, atunci când prezența lor imediată este esențială din cauza unei boli sau a unui accident suferit de un membru al familiei.

Cu toate acestea, chiar și în astfel de situații neprevăzute, angajații nu pot pur și simplu să nu se prezinte la locul de muncă. Ei trebuie să informeze angajatorul înainte de a-și lua liberul.

Zilele libere pot fi luate toate odată sau fracționat

Aceste zile libere pentru situații neprevăzute nu trebuie confundate cu zilele libere plătite acordate pentru evenimente familiale speciale, precum nunți sau înmormântări, sau cu concediile fără plată, care sunt reglementate separat de regulamentele interne sau contractele colective de muncă.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Codul Muncii limitează la 10 zile lucrătoare pe an calendaristic numărul de zile în care angajații pot absenta din cauza unor situații neprevăzute.

Deși nu există o restricție privind modul în care aceste zile pot fi distribuite, ele pot fi luate fie consecutiv, fie separat. Inspecția Muncii a clarificat acest aspect, precizând că cele 10 zile pot fi luate toate odată sau fracționat, în funcție de necesități.

Angajatul trebuie să recupereze ulterior zilele libere

Zilele libere pentru astfel de situații sunt plătite, dar angajatul trebuie să le recupereze ulterior, stabilind de comun acord cu angajatorul modalitatea de recuperare.

În mod similar cu concediul paternal sau concediul de îngrijitor, angajatul nu poate fi concediat pe durata acestor absențe pentru situații familiale neprevăzute, potrivit rtv.net.

În cazul în care un angajat este concediat și consideră că acest lucru s-a întâmplat din cauza solicitării acestor zile libere, el poate cere angajatorului să furnizeze în scris motivele deciziei de concediere, în plus față de decizia oficială.

Zilele libere pentru situaţii speciale, considerate vechime în muncă

De asemenea, în calculul duratei concediului de odihnă anual, zilele libere luate pentru situații neprevăzute sunt considerate perioade de activitate prestată.

Codul Muncii nu obligă angajații să prezinte documente justificative pentru a demonstra situația care a dus la solicitarea zilelor libere, însă angajatorii pot stabili astfel de cerințe prin regulamentul intern.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel