Sari la conținut

Cum poți scăpa de emoțiile negative? Specialist: Este o tehnică non-invazivă care face minuni. Durează 15-20 de minute

Stresul, o boală comună
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Stresul cronic și depresia, legate de riscul de Alzheimer

Cum poți scăpa de emoțiile negative? Gina Veveriță, Master Trainer de NLP, Trainer Hipnoterapie și Coaching, a vorbit pentru Spectacola despre o tehnică non-invazivă care face minuni.

„În primul rând, trebuie să conștientizezi unde ești și să confrunți situația sau problemele pe care le ai, fără să le bagi sub preș, pentru că timpul nu rezolvă nimic, timpul doar acumulează.

Avem o minte subconștientă în care sunt înmagazinate toate amintirile noastre, inclusiv cele pe care le-am preluat în timp ce dormim. Deci trebuie să conștientizăm unde suntem”, a spus Gina Veveriță, în interviul pentru Spectacola și DC News.

Trebuie să ne stabilim o direcție, altfel riscăm să ne rătăcim în viață

„În al doilea rând, trebuie stabilită o direcție. Ceea ce este foarte important este să ai un scop. Scopul îți determină direcția, altfel te rătăcești în viață așa.

Trebuie să obții și o semnificație a experiențelor pe care le ai, să le înțelegi. Dacă sunt emoții negative majore, tehnica avansată a Programării Neuro-Lingvistice, Time Line Therapy, este cea care te ajută să le elimini din trecutul tău. Este o tehnică superbă, non-invazivă, care face minuni.

Cu mine a făcut minuni, nu ați fi vrut să mă cunoașteți înainte”, a adăugat trainerul în Programare Neuro-Lingvistică cu peste 20 de ani de experiență.

Cum să smulgi emoția negativă cu tot cu rădăcină

„Tehnica la care am făcut referire presupune să descoperi rădăcina problemei, adică primul eveniment în care ai avut prima dată o emoție negativă la nivel subconștient.

Elimini emoția de acolo prin această tehnică, durează 15-20 de minute. Sunt deja foarte mulți absolvenți de practician și master practician în Româna care sunt certificați să practice această tehnică.

Elimini emoția din acel prim eveniment ca și cum ai scoate o buruiană cu tot cu rădăcină. Este extraordinar de simplă, de profundă și de rapidă. În spatele ei sunt multă cercetare și multă fizică cuantică și limbaj cuantic”, a mai spus ea.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel