Sari la conținut

Cum să acoperi părul alb cu un ingredient banal: Rețeta simplă și naturală

Leguma care te ajută să scapi de părul alb.  Majoritatea oamenilor care au început să albească înainte de vreme vor să găsească metode simple și naturale pentru rezolvarea acestei probleme supărătoare.

Specialiștii au venit acum cu un truc special pentru îngrijirea podoabei capilare. Mai exact, află că o legumă te poate ajuta să scapi de firele albe pe care doamnele și domnișoarele vor să le ascundă.

De ce apar firele albe

Folicula părului – sacul în care este învelită rădăcina firului de păr – conţine un pigment care se numeşte melanină. În momentul în care organimsul nu mai produce acest pigment, părul îşi pierde din culoare, ceea ce favorizează apariţia firelor de păr albe.

Principala cauza a apariţiei premature a părului alb constă în lipsa nutrienţilor şi alimentaţiei adecvate – lipsa complexului de Vitamine B, fier, acid folic, cupru şi iod.

O alternativă sănătoasă la astfel de metode constă în prepararea unei vopsele naturale pentru acoperirea firelor de păr albe, pe cât de simplă de obţinut, pe atât de eficientă. Mai mult, nu conţine substanţe dăunătoare şi nu au nici un efect secundar asupra persoanei care o foloseşte.

coji cartofi, par alb.

Leguma care te ajută să scapi de părul alb. Rețetă simplă și naturală

Mod de preparare:

Curăţă 5 cartofi, toarnă 2 pahare cu apă într-un vas, apoi adaugă cojile de cartofi. Fierbe amestecul timp de 5 minute, apoi lasă-l să se răcească. Pune amestecul într-un castron. Adaugă rozmarin sau ulei esenţial de lavandă pentru aromă.

Utilizare:

Spală părul, apoi aplică amestecul pe păr şi masează scalpul. În scurt timp, firele albe de păr vor dispărea.

Poți să te speli după cu șampon și să clătești din nou podoaba capilară, dar abia a doua zi. Specialiștii au subliniat că poți să te folosești de apa specială și o zi sau două, dar să o depozitezi la rece.

Important: Conținutul articolului este doar informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, vă recomandăm să consultați un medic specialist.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel