Sari la conținut

Cum să fii sănătos! 15 sfaturi oferite de un medic: Verdețurile și legumele vor fi mereu pe primul loc

Ingredientul din salată
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cum să fii sănătos! Vasi Rădulescu, medic și scriitor, a dezvăluit ce trebuie să faci dacă vrei să te simți bine. 15 sfaturi de care ar trebui să ții cont în fiecare zi!

1. Să ai grijă ce mănânci. Se vor consuma cantități cât mai mici de sare sau zahăr. Verdețurile și legumele vor fi mereu pe primul loc, aici cantitatea necerând o atenție deosebită.

Se pot mânca aproximativ 750 de grame de fructe în prima parte a zilei. Restul, de la brânză la ouă, pește, carne, făinoase și grăsimi, se va consuma cu moderație, diversificat, alături de legume și salate cu verdețuri. Masa trebuie să fie un spectacol vizual și gustativ, plin de culori și arome, bun-simț și bună-dispoziție, nu un joc în jurul cantităților cât mai mari.

2. Să te miști cât de mult poți. Sedentarismul ucide. Chiar și plimbatul pe jos pe distanțe mai lungi, la ritm susținut, e sănătate curată. O scară în loc de lift sau scară rulantă, urcată în fiecare zi, proces făcut obișnuință, poate conta enorm în arhitectura riscurilor cardiovasculare, în optimizarea masei corporale, în armonia psihică.

3. Să nu uiți să bei apă. Aportul hidric este atent reglat la nivelul creierului, dar unele persoane pur și simplu uită să se hidrateze.

E bine, pe lângă alimentele ingerate, să mai consumăm 1,5-2 litri de apă pe zi. Cantitatea va crește la efort, în stări de răceală, în atmosfere cu temperatura mai ridicată. Băuturile carbogazoase sau fresh-urile vor fi băute rarisim.

4. Să dormi bine. Nu conștientizăm cât de important este somnul și cum lipsa lui sau calitatea scăzută ne poate da peste cap viața, alterându-ne potențialul de muncă, creativitatea, chiar sănătatea. Fără alcool seara, fără apă multă, fără mijloace electronice care pot distrage atenția, fără lumini. Temperatura optimă pentru somn este de 21 de grade Celsius. În caz de tulburări serioase, se va recurge la un specialist.

5. Să stai în lumină. Contează enorm pentru psihic și pentru producerea de vitamina D la nivelul pielii. Persoanele care nu se expun la soare au o dispoziție alterată, sunt obosite și pot prezenta deficite de vitamina D.

Ne naștem singuri, murim singuri și ar fi tare păcat să stăm singuri și pe parcursul vieții

6. Să te ferești de singurătate.

Ne naștem singuri, murim singuri și ar fi tare păcat să stăm singuri și pe parcursul vieții. Suntem ființe pur sociale și atașarea de alți oameni ne crește chiar longevitatea. Izolarea lungă atrage efecte nefaste asupra funcționării principalelor organe.

7. Să faci lucruri în fiecare zi. Am observat acest dinamism în cadrul pacienților trecuți de optzeci de ani și aflați în formă bună. Făceau lucruri aparent mărunte, în fiecare zi. Își țineau mintea ocupată, trebuia să mai rezolve câte ceva, iar asta le aducea o cotă de satisfacție și detașare de griji.

8. Să ai recunoștință pentru orice. Suntem atât de norocoși că trăim și că-n jurul nostru se derulează fenomene fascinante, pe care trebuie să le observăm cu uimire și să ne bucurăm de ele. Sau să apreciem toate întâlnirile cu oameni care ne motivează, ne schimbă și ne fac să mergem un pic mai bine înainte.

9. Să călătorești la fiecare câteva luni. Rupe munca grea cu o călătorie de câteva zile, la fiecare două-trei luni. Așa ne îmbogățim cu adevărat și ne detensionăm.

10. Să culegi povești frumoase. Unitatea de măsură a vieții ar trebui să fie povestea, nu anul. Să nu colecționăm ani, să colecționăm povești. Să nu strângem timp, să strângem trăire.

11. Să ai încredere în tine. Fricile și piedicile sunt de cele mai multe ori făcute chiar de noi. Ne adaptăm din mers la provocări și reușim să le ducem la bun sfârșit, să facem alte și alte lucruri, să ieșim din zonele de confort, să ne depășim temerile. Trebuie să avem încredere în noi și să pășim cu capul sus prin viață.

Ni se întâmplă multe lucruri rele peste zi, dar ar trebui să ne debarasăm de ele

12. Să ai gânduri pozitive. Ni se întâmplă multe lucruri rele peste zi, dar ar trebui să ne debarasăm de ele și să le păstrăm pe cele bune, pe care să le cultivăm, despre care să discutăm cu cei dragi.

13. Să stai doar tu cu tine. Măcar un sfert de ceas, undeva, în liniște. Să te întinzi, concentrându-te pe actul respirator și cam atât. Inspiri adânc, respiri prelung, repeți. Poți aici să faci o ședință de mindfulness.

14. Să simplifici orice. Păstrează mai puține lucruri materiale în jurul tău. Redu cheltuielile inutile. Renunță la oamenii care te trag în jos cu energiile lor negative. Redu opțiunile multiple care îți solicită mintea. Simplifică tot ce poți.

15. Să citește în fiecare zi, cât de mult poți. Ia o carte cu tine oriunde, la metrou, la o cafenea, la job. Ajungi în locuri multiple fără să te miști din loc. Recurge seara la un roman ușor, ideal SF; mintea se liniștește mai bine așa, vei dormi mai eficient, a scris medicul Vasi Rădulescu pe Facebook.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel