Sari la conținut

Cum să soliciți recalcularea pensiei dacă ai fost nedreptățit. Acte necesare și procedura pas cu pas

pensie
Sursă foto: Biz

Cum să soliciți recalcularea pensiei: ghid complet, documente necesare și pașii de urmat pentru corectarea erorilor. Fundația pentru apărarea cetățenilor împotriva abuzurilor statului (FACIAS) a elaborat un ghid detaliat pentru românii care doresc să solicite recalcularea pensiei de la Casa de Pensii Județeană, în cazul în care consideră că aceasta nu a fost calculată corect.

Ghidul oferă informații despre pașii necesari și documentele de care ai nevoie pentru a depune o cerere de recalculare.

Conform Legii nr. 360/2023, pensionarii au posibilitatea de a cere recalcularea pensiilor dacă se constată diferențe între sumele plătite și cele care li se cuvin legal. Articolul 94 din această lege prevede că, în cazul unor astfel de diferențe, Casa Teritorială de Pensii poate efectua modificările necesare din oficiu sau la cererea pensionarului.

Situațiile în care se poate solicita recalcularea pensiei

Românii pot solicita recalcularea pensiei în mai multe situații, cum ar fi:

1. Venituri lunare nerecunoscute: Dacă, la recalcularea pensiei, nu au fost incluse toate veniturile lunare realizate într-o anumită perioadă.

2. Stagii de cotizare omise: Dacă stagiile de cotizare efectuate într-o anumită perioadă nu au fost luate în considerare sau dacă stagiul de cotizare a fost realizat după data înscrierii la pensie.

3. Perioade asimilate neincluse: Dacă perioadele asimilate stagiilor de cotizare nu au fost luate în calcul la recalculare.

4. Activități desfășurate în condiții speciale: Dacă munca prestată în grupe superioare, în condiții deosebite sau speciale nu a fost inclusă în recalculare.

5. Sporuri permanente neincluse: Dacă sporurile cu caracter permanent acordate într-o anumită perioadă nu au fost considerate la recalculare.

6. Documente relevante ignorate: Dacă deții alte documente relevante care nu au fost luate în considerare la recalculare.

Pașii pentru a solicita recalcularea pensiei

1. Pregătirea documentelor necesare:
– Cerere-tip pentru recalcularea pensiei (ANEXA nr. 16 la norme).
– Actul de identitate: O copie a cărții de identitate pentru verificarea identității.
– Documente suplimentare: Alte documente care pot susține cererea, cum ar fi adeverințe de venit, documente care atestă contribuțiile la sistemul public de pensii etc.

2. Completarea cererii-tip: Este important să completezi cererea cu atenție, incluzând toate informațiile relevante despre pensia actuală și motivul pentru care soliciți recalcularea. Formularul poate fi descărcat de pe site-ul FACIAS sau de la Casa de Pensii Județeană.

3. Depunerea cererii și a documentelor: Cererea completată și documentele necesare pot fi depuse prin mai multe modalități:
– Personal la Casa de Pensii Județeană: Te poți prezenta la sediul casei de pensii care a emis decizia de recalculare.
– Prin poștă: Trimiți cererea și documentele prin poștă la adresa casei de pensii.
– Prin e-mail: Transmiterea cererii prin e-mail necesită o semnătură electronică calificată.

4. Soluționarea cererii: Cererea de recalculare va fi soluționată în termen de 45 de zile de la data înregistrării. Termenul poate fi prelungit cu 30 de zile dacă sunt necesare documente suplimentare.

5. Contestația deciziei: Dacă nu ești mulțumit de decizia emisă de Casa de Pensii Județeană, o poți contesta în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanța judecătorească competentă.

FACIAS recomandă tuturor românilor care doresc recalcularea pensiei să urmeze cu atenție fiecare pas din ghid și să se asigure că depun toate documentele necesare pentru a facilita procesul.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel