Sari la conținut

Cum să te protejezi de caniculă. Sfatul medicului: Bea doi litri de apă, chiar dacă nu ți-e sete

Deshidratare cauzată de caniculă
Credit foto: arhiva Doctorul Zilei
Băuturi care deshidratează

Cum să te protejezi de caniculă. Meteorogii avertizează că urmează zile de foc pentru români, iar în acest context, mai mult ca niciodată, oamenii trebuie să se protejeze de expunerea la soare.

Expunerea la temperaturi ridicate reprezintă o agresiune, un stres asupra organismului, indiferent de vârstă, existând riscul unei deshidratări severe, a agravării unei boli cronice sau a declanşării unui unui atac de căldură.

La temperaturi de peste 32ºC, se produce o creştere a transpiraţiei, care are rol în reglarea termică şi care împiedică supraîncălzirea corpului. Pe lângă apă, organismul mai pierde şi săruri minerale şi vitamine și astfel apar consecinţe negative în buna desfăşurare a proceselor fiziologice.

Cum să te protejezi de caniculă. Dr. Florin Roșu: Bea doi litri de apă, fără să aștepți să-ți fie sete

Dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iași, a atras atenţia că cele mai banale recomandări în astfel de cazuri îți pot salva viața, scrie Ziarul de Iași.

„Evitaţi expunerea la soare în special în perioada dintre orele 11.00 – 18.00, iar dacă aveţi aer condiţionat, aveţi grijă să ca temperatura din casă să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.

Puteţi folosi aparate de tip ventilatoare, dar doar dacă temperatura din locuinţă nu depăşeşte 32 de grade”, a explicat dr. Florin Roşu.

În plus, medicul ne recomandă să bem doi litri de apă pe zi, fără să aşteptăm apariţia senzaţiei de sete. Este interzis alcoolul, iar ziua, când e foarte cald, trebuie evitată şi cafeaua.

„Consumaţi legume şi fructe bogate în apă precum pepene roşu, galben, roşii, castraveţi, practic trebuie să aveţi o alimentaţie echilibrată.

Există desigur şi anumite măsuri care pot fi luate dacă vrem să micşorăm temperatura din locuinţă, dar nu avem aer condiţionat.

Menţineţi ferestrele expuse razelor solare închise, pentru a scădea temperatura, şi să le deschideţi doar seara târziu, noaptea sau dimineaţa devreme, pentru a schimba complet aerul.

Pentru a ne răcori, în general, este recomandat să facem frecvent, pe parcursul zilei, duşuri cu apă călduţă şi la final să nu ne ştergem, să lăsăm apa să se evapore”, a precizat dr. Florin Roşu.

Sfaturi speciale pentru copiii mici şi sugari

În ceea ce privește sugarii și copiii mici, există câteva lucuri de care părinții trebuie să țină cont, în aceste zile cu temperaturi caniculare.

Trebuie continuată alimentaţia la cerere, ori de câte ori vor aceştia, pentru a nu se deshidrata. Cu toate acestea, medicul Florin Roșu atrage atenția că acum nu este cel mai bun moment pentru a introduce un aliment nou sau pentru a face experimente.

Micuții trebuie hidrataţi corespunzător cu apă, în niciun caz cu sucuri, chiar dacă sunt fără acid.

„Copiii trebuie trebuie să fie îmbrăcaţi lejer cu haine comode, din fibre naturale, cu o culoare deschisă şi nu vor fi expuşi razelor solare, nu vor fi scoşi la plimbare în intervalul 11.00 – 18.00, atunci când canicula este la o intensitate mare”, a mai spus dr. Florin Roşu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel