Cum transformi usturoiul în medicament. Cristian Mărgărit: Îl lăsăm așa zece minute

Din cuprinsul articolului

Cu aroma sa puternică și mirosul intens, usturoiul este unul dintre acele alimente care aproape că ar putea fi considerat atât un condiment, cât și un medicament. Asta pentru că calitățile sale nutritive și efectele sale pozitive nu se termină.

Usturoiul este unul dintre acele ingrediente care nu pot lipsi în bucătărie. De fapt, prezența sa în gastronomie datează de mii de ani. Fie că este crud sau gătit în sosuri, cartofi prăjiți, garnituri, usturoiul face parte din cartea universală de rețete prin propriile sale merite.

Cristian Mărgărit a dezvăluit cum putem ajunge să ne bucurăm de beneficiile usturoiul. Este important să rețineți că usturoiul nu aduce doar beneficii, ci și efecte negative. Iată cum ajungem să ne bucurăm de beneficii:

„Curățăm usturoiul, îl strivim, iar apoi îl lăsăm așa zece minute pentru ca enzimele care ajută protecția cardiovasculară să se activeze. Nu-l mâncăm imediat. L-ai stors și îl lași un pic înainte să-l mănânci.

Japonezii îl lasă șase luni-un an și rezultă medicamente din această mișcare, dar noi nu avem atâta timp atunci când facem niște ouă ochiuri”, a zis Cristian Mărgărit la Antena 1.

„Cu cât îl spargi mai bine, ca de mujdei, cu atât va acționa mai bine oxigenul pentru că el trebuie să intre în contact cu oxigenul”, a mai spus nutriționistul.

„Este bine să alegem usturoi mai mic. Cu cât legumele și fructele sunt mai mici, cu atât sunt mai bogate în antioxidanți, vitamine și minerale. Usturoiul trebuie să fie mic, dar puternic pentru a ne aduce mai multe beneficii în dietă”, a subliniat Cristian Mărgărit la Antena 1, în emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani.

Usturoiul are și efecte negative

Atenție! Nutriționistul subliniază că există și anumite interdicții în ceea ce privește consumul usturoiul.

„Dacă îl mâncăm seara și crud, este posibil să dea acea aciditate, să vină înapoi. Deși are o mulțime de beneficii cum ar fi că ajută în combaterea diabetului, scade tensiunea arterială, ajută foarte mult vasele de sânge, previne bolile cardiovasculare, are și un efect ușor toxic asupra sistemului nervos.

La piloți, sportivi, șoferi, cu o zi-două înainte de o acțiune specifică activității lor, fără ceapă și usturoi! Acestea două au substanțe pe bază de sulf care îți reduc reflexele. Piloții de vânătoare americani au interdicție 72 de ore înainte de misiune. Dacă vrem să ne relaxăm sau să dormim mai bine, mâncăm ceapă sau usturoi”, a mai zis Cristian Mărgărit.

 

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

9 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

10 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

10 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

11 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

11 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia