Sari la conținut

Dacă aveți constipație nu faceți aceste greșeli

dureri abdominale
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Dacă aveți constipație nu faceți aceste greșeli. Constipația poate apărea la orice vârstă, având cauze multiple, care, de foarte multe ori, pot fi remediate cu ușurință și cu un mic exercițiu de voință.
Constipația se manifestă prin evacuarea rară, cu dificultate, a conținutului intestinal sau atunci când scaunele devenite mai consistente și uscate, sunt eliminate cu efort sau durere, scrie Livestrong.

Constipația este o afecțiune pe care mulți oameni au experimentat-o la un moment dat. Frecvența scaunelor la o persoană sănătoasă poate varia de la trei pe zi, la trei pe săptîmână. În funcție de schimbările de mediu, comportamentale, alimentare sau de stil de viață, putem fi afectați de așa-numita constipație primară sau funcțională.

Niket Sonpal, medic internist și gastroenterolog din New York, arată care sunt cele șase greșeli, mai ales alimentare, pe care le fac cei care se confruntă cu constipația.

1. Consumarea de alimente procesate

Alimentele procesate pot provoca, pe lângă alte probleme de sănătate, și constipație, prin încetinirea sistemului digestiv, spune dr. Sonpal.

Alimentele procesate sunt lipsite de fibre, ceea ce ar putea afecta digestia și ar putea agrava simptomele constipației. În plus, conțin „niveluri ridicate de grăsimi trans, care cresc inflamația intestinală și aditivi precum conservanți, îndulcitori sau coloranți, care pot modifica echilibrul microbiomului intestinal”, explică dr. Sonpal. În schimb, farfuria trebuie umplută cu alimente bogate în fibre, cum ar fi fructe, legume, leguminoase și cereale integrale.

2. Nu trebuie să consumați alcool când sunteți constipat

Nu există cercetări care să susțină o legătură directă între consumul de alcool și constipație și este posibil ca aceste efecte să varieze de la o persoană la alta, avertizează medicul Sonpal.

Cu toate acestea, dacă sunteți constipat, alcoolul poate face și mai mult rău.

”Dacă beți alcool în cantități mari, asta poate duce la creșterea cantitatății de lichide pierdute prin urină, provocând deshidratare”, spune dr. Sonpal. „Hidratarea deficitară, fie din cauza lipsei de apă, fie a pierderii prin urină, este adesea legată de un risc crescut de constipație”, explică el.

3. Cofeina poate duce la constipație

Este adevărat că o ceașcă de cafea, dimineața, poate stimula mușchii sistemului digestiv să se contracte, provocând o mișcare intestinală, dar cofeina poate duce și la constipație, spune dr. Sonpal. Ca și alcoolul, cofeina este deshidratantă și poate împiedica evacuarea normală a conținutului intestinal. Dacă sunteți constipat, alegeți băuturi decofeinizate și evitați alimentele care au cofeină, cum ar fi ciocolata, spune dr. Sonpal.

4. Constipația poate persista dacă nu aveți activitate fizică

Constipația poate persista dacă nu aveți activitate fizică. Nu veți scăpa de constipație dacă stați pe canapea. ”Lipsa activității fizice încetinește trecerea alimentelor prin intestinul tău gros”, spune dr. Sonpal.

Acest lucru poate fi însă greu de făcut în cazul persoanelor care trebuie să stea mult în pat sau nu se pot mișca mult din cauza unei probleme de sănătate, adaugă el. Colonul reacționează la activitatea fizică, așa că exercițiile fizice regulate ajută la evacuarea conținutului intestinal. Chiar și mersul prin casă poate ajuta.

În plus, mușchii abdominali joacă un rol esențial în capacitatea de a avea scaun normal, conform Harvard Health Publishing.

5. Luați prea multe suplimente de fier și calciu

Suplimentele alimentare pot exacerba (sau chiar pot fi sursa) durerilor de stomac. Suplimentele de fier pot modifica microbiomul intestinal, ducând la inflamații la nivelul mucoasei și apoi la constipație. Suplimentele de calciu pot avea, de asemenea, un efect advers nedorit, ducând la gaze, constipație și balonare, conform Clinicii Mayo.

6. Exagerați cu laxativele

„Laxativele sunt folosite pentru a trata constipația, dar atunci când sunt luate în exces, pot cauza agravarea constipației”, spune dr. Sonpal. Utilizarea prelungită a laxativelor ar putea dăuna nervilor din colon, împiedicând capacitatea intestinelor de a se contracta singure, potrivit Harvard Health Publishing. În schimb, faceți acest lucru: încercați să beți lichide calde, în special dimineața. Este bine să beți în plus până la patru pahare de apă pe zi.

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel