Sari la conținut

Dacă ești obosit tot timpul, s-ar putea să se întâmple cu adevărat lucruri îngrijorătoare cu sănătatea ta. Aceste cinci persoane au avut un diagnostic FOARTE surprinzător

starea de oboseala
Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei

Dacă citiți aceste rânduri cu ochii încețoșați sau contemplați încă o ceașcă de cafea, sunteți departe de a fi singuri.

Conform unui sondaj YouGov din 2022, unul din opt dintre noi se simte „obosit tot timpul”, iar un sfert dintre britanici spun că se simt obosiți „de cele mai multe ori”.

De fapt, aceasta are propriul acronim în rândul medicilor – TATT, sau obosit tot timpul, notează Daily Mail. Cu toate acestea, elucidarea cauzelor este departe de a fi simplă. Atunci când spunem că suntem „obosiți”, ne putem referi la somn, epuizare fizică, extenuare, lipsă de energie sau de motivație sau la o combinație a tuturor acestora.

Un studiu publicat la începutul acestui an a asociat oboseala cu mai mult de 100 de diagnostice diferite – de la depresie și tulburări de somn la tiroida subactivă și infecții ale tractului urinar.

Cercetarea, publicată în British Journal of General Practice, s-a bazat pe fișele medicale ale persoanelor care și-au consultat medicul de familie în legătură cu noi simptome de oboseală, comparativ cu cele care nu au raportat oboseală (aproximativ 700 000 de pacienți în total).

Cercetarea, publicată în British Journal of General Practice, s-a bazat pe fișele medicale ale persoanelor care și-au consultat medicul de familie în legătură cu noi simptome de oboseală.

Oboseală permanentă şi fragilitate a oaselor

Kate Cartledge, în vârstă de 43 de ani, care are o afacere în domeniul imobiliar, spune că a început să resimtă o stare de oboseală accentuată după ce a trecut de 30 de ani şi a născut al doilea copil.

La început a pus incapacitatea de a se concentra şi starea aproape depresivă pe seama faptului că între creşterea copiilor şi muncă nu îi mai rămâne prea mult timp de odihnă. După ce şi-a rupt mai întâi un picior şi apoi umărul la schi, iar apoi un deget, atunci când s-a împiedicat pe scări, a decis să îşi facă investigaţii în legătură cu densitatea oasoasă.

Rezultatele analitelor, corelate cu oboseala permanentă i-au adus un diagnostic surprinzător: menopauză timpurie.

Potrivit specialiştilor, oboseala și scăderea densităţii oasoase sunt simptome comune care pot indica menopauza, dar şi menopauza precoce, care afectează aproximativ 5% dintre femei înainte de vârsta de 45 de ani, deși multe femei nu își dau seama de acest lucru.

„Aceasta apare din cauza schimbărilor hormonale complexe; pe măsură ce nivelurile de estrogen și progesteron fluctuează și scad, pot perturba tiparele de somn și pot duce la insomnie sau la un somn de slabă calitate. Fluctuațiile hormonale pot provoca, de asemenea, transpirații nocturne, care întrerup și mai mult somnul odihnitor”, explică dr. Shazia Malik, obstetrician și ginecolog.

Oboseala poate ascunde chiar un cancer

Cazul Claudiei Delrio este un şi mai grav, relatează DailyMail. Tânăra în vârstă de 31 de ani, manager PR în Londra, a consultat un medic, îngrijorată de faptul că, în ciuda faptului că se odihnea bine noaptea, simţea o stare de epuizare permanentă.

Ea povesteşte că medicul la care a fost nu a luat foarte în serios acest simptom, în schimb i-a prescris un inhalator, pentru că tânăra acuza şi dureri în piept, spunându-i că nu are niciun motiv de îngrijorare. Dar, câteva săptămâni mai târziu, oboseala era și mai accentuată și a început să aibă mâncărimi la nivelul scalpului și al pielii. Disperată, Claudiei Delrio a mers în țara sa natală, Italia, și a consultat un medic acolo. A fost trimisă imediat pentru analize și a primit diagnosticul: limfom non-Hodgkin.

„Era în stadiul 2 – în ganglionii limfatici – și aveam și o tumoare de 14 cm în piept. Oboseala era prezentă de luni de zile și știam că ceva nu este în regulă, dar nu aveam nicio idee că va fi ceva atât de grav”, a mărturisit tânăra.

Limfomul non-Hodgkin este o formă de cancer al sângelui care afectează celulele albe din sânge numite limfocite, care sunt o parte importantă a sistemului imunitar.

Cancerele de sânge sunt dificil de detectat deoarece simptomele sunt destul de nespecifice. Oboseala extremă este unul dintre acestea: Este vorba despre o oboseală care nu dispare nici după odihnă sau somn. Cu toate acestea, oboseala în sine este foarte rar singurul simptom al limfomului”, spune medicul oncolog Daniel Hodson.

Alte simptome comune includ umflarea glandelor de la gât, din jurul claviculei, axilelor, din zona inghinală sau din alte părți ale corpului (acestea pot apărea pe neașteptate și pot fi nedureroase), alături de temperatură ridicată (febră), pierdere în greutate inexplicabilă și transpirații nocturne.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Persoanele care suferă de această boală au adesea un număr scăzut de globule roșii, ceea ce limitează cantitatea de oxigen pe care organismul lor o poate primi. Boala poate duce, de asemenea, la dezechilibre chimice în organism, ceea ce duce la oboseală.

În timp ce oboseala extremă poate fi un semn de avertizare al multor tipuri de cancer, cercetările sugerează că este puțin probabil ca acesta să fie motivul pentru care majoritatea oamenilor își consultă medicul de familie în legătură cu oboseala.

„Oboseala a fost un alt fel de epuizare, cum nu am mai experimentat niciodată. Îmi doresc doar ca medicii să mă fi luat în serios mai devreme. Aveam nevoie de somn la câteva ore după ce mă trezeam”, a declarat Claudia Delrio.

Apnee

Ben Jarvis, un britanic în vârstă de 48 de ani, care conduce o companie de evenimente din industria spațială, a mers la medic după ce mai multe nopţi la rând s-a trezit panicat, cu senzaţia că este pe moarte, fără niciun motiv aparent, iar ziua se simţea fără vlagă şi trebuia neapărat să doarmă.

Medicul său de familie i-a făcut teste pentru orice, de la funcția tiroidiană până la tumori pe glandele suprarenale (care produc hormoni ce reglează metabolismul și răspunsul la stres și alte procese).

„Totul a ieșit negativ, dar eu eram din ce în ce mai obosit. Am propria mea afacere, care implică organizarea de evenimente și întâlniri cu clienții, dar uneori eram atât de epuizat încât îmi era frică să conduc”, a povestit bărbatul.

Acest lucru a durat doi ani înainte ca, într-o zi, Ben să explice simptomele sale unui prieten care i-a spus că ar putea avea apnee în somn.

Apneea în somn este o afecțiune relativ frecventă, în care respirația este întreruptă în timpul somnului, potrivit specialiştilor. Respirația se poate opri și începe în mod repetat, uneori de sute de ori pe noapte.

Oboseala este un semn timpuriu, deoarece scăderile repetate ale nivelului de oxigen în timpul nopții, precum și efortul de a introduce și scoate aerul prin căile respiratorii îngustate perturbă somnul. Din cauza nivelului scăzut de oxigen, creierul intră în alertă şi cel care suferă de apnee se trezeşte.

Ben Jarvis a mers la medicul său de familie și l-a întrebat despre apneea în somn, iar apoi a fost trimis la o clinică de somn NHS unde a fost diagnosticat cu această afecțiune. A primit un aparat CPAP, care funcționează prin furnizarea unui flux continuu de aer presurizat printr-o mască, menţinând căile respiratorii deschise cu ajutorul presiunii.

Anemie

medicament ce poate provoca anemie
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

De obicei plină de energie, Julie Thompson Dredge, de 46 de ani, director de PR, s-a trezit brusc epuizată, în urmă cu doi ani.

„Dormeam de câte ori puteam – ceea ce nu era ușor, deoarece lucrez mult și am doi copii mici. Starea s-a înrăutățit treptat, până când am început să mă simt aproape leşinată ori de câte ori făceam exerciții fizice”, a spus ea.

La început, Julie a crezut că poate a luat un virus sau că pur şi simplu s-a suprasolicitat. Dar, după ce s-a simțit așa timp de mai multe săptămâni, a mers la medicul de familie şi a fost îndrumată să fac un set de analize de sânge. Câteva zile mai târziu, acestea au indicat o carenţă semnificativă de vitamina B12.

Vitamina B12 este necesară pentru funcționarea normală a celulelor corpului și pentru producerea ADN-ului. Dacă celulele nu funcționează corect, organismul va fi obosit.

Un alt motiv pentru care deficitul de B12 cauzează oboseală este faptul că duce la anemie, o afecțiune în care nu există suficiente globule roșii, care transportă oxigenul în organism.

Hipotiroidism

semne de tiroida subactiva
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Omul de afaceri Vivek Angra are 59 de ani şi, atunci când s-a plâns prima dată medicului pentru starea de oboseală permanentă şi incapacitatea sa de a se concentra, totul a fost pus pe seama crizei vârstei mijlocii.

În cele din urmă, după mai multe seturi de analize, bărbatul a primit un diagnostic neaşteptat: hipotiroidism. Chiar şi medicul său a fost uimit, deoarece, pacientul fiind bărbat, nu luase în calcul o astfel de variantă.

Este adevărat că hipotiroidismul este mai frecvent la femei, probabil pentru că cea mai frecventă cauză este o afecțiune autoimună care atacă tiroida și autoimunitatea este mai frecventă la femei. Pe de altă parte, indiferent dacă pacientul este femeie sau bărbat, oboseala este un simptom comun al hipotiroidismului, cel puţin 60-80% dintre cei afectaţi raportând acest simptom.

„Hormonii tiroidieni reglează metabolismul, astfel încât, dacă aveți prea mulți, se produce o accelerare a metabolismului, în timp ce în hipotiroidism tiroida nu produce suficient și totul încetinește. Principalele simptome sunt creșterea în greutate, constipația, încetinirea minții și oboseala excesivă”, spune medicul endocrinolog Kristien Boelaert.

 

 

 

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel