Sari la conținut

Dan Puric: Societatea de astăzi e aproape distrusă şi cu toate acestea există un fior lăuntric extraordinar

Dan Puric a fost prezent astăzi la Antena 3, unde a vorbit, de Ziua Culturii Naționale, despre marele poet Mihai Eminescu.

„Spunea că sămânţa acestui neam este nobilă şi că poporul acesta nu va pieri decât atunci când va uita că provine dintr-o seminţie nobilă”, a amintit Dan Puric.

„Nobleţea îţi dă şansa să gestioneze tragediile nu cu distanţă, ci dându-i partea lui Dumnezeu în actul de criză. (…) Poporul acesta are în el ceva atât de frumos, pe care Eminescu l-a simţit în ciuda unor evidenţe de societate căzută şi atunci. Societatea de astăzi e aproape distrusă şi cu toate acestea există un fior lăuntric extraordinar”, a spus Dan Puric la Antena 3.

Dan Puric: „Asta este esenţa acestui popor, el are milă”

„Am să dau un exemplu, poate puţin prea personal, prea intim. Fac efortul acesta pentru că mă gândesc la părinţii care şi-au pierdut copilul, mă gândesc la un popor întreg care e afectat şi faptul că este afectat arată că acest popor e fantastic de sensibil.

Eu când l-au pierdut pe Alexandru, copilul meu, în noaptea aceea când stăteam acolo de priveghi a venit un domn din bloc, simplu. Şi mă ţinea de vorbă, îmi spunea că a fost îngrijitor la circ şi îmi spunea tot felul de întâmplări, ca nişte poveşti înlănţuite.

Şi spre dmineaţă a venit soţia şi a zis „lasă-l în pace pe omul ăsta, nu vezi ce suferinţă are”. Răspunsul lui: „pai tocmai de aia i-am vorbit, ca să-l scot din necaz cu vorba”. Asta este esenţa acestui popor, el are milă”, a mai spus Dan Puric, sâmbătă, la emisiunea „De-a viaţa ascunselea”.

„Milă să avem şi faţă de cei care au ajuns animalizaţi”, a adăugat el.

Marele poet al românilor este omagiat în mod special, an de an la Botoșani, locul în care Mihai Eminescu s-a născut.

Din programul dens al manifestărilor, un moment important s-a petrecut dimineață, când a fost anunțat laureatul de anul acesta al Premiului Național „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, cea mai importantă distincție pentru poezie din România.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel