Sari la conținut

Dare de mită și fals în înscrisuri la școala de asistenți medicali

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

La o școală privată de asistenţi medicali din Braşov au avut loc o serie de percheziții, fiind aduse acuzații de dare de mită şi fals în înscrisuri.

Printre acuzaţiile investigate în acest dosar penal sunt fapte de luare de mită şi dare de mită. Investigaţia este desfăşurată de poliţiştii ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov sub coordonarea unui magistrat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Profesorul șpăgar are 30 de ani

„Perchezițiile au avut loc în municipiului Brașov, la sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice, respectiv la o unitate de învățământ privată – școală postliceală de asistente medicale, o fundație, dar și la reședința unei persoane fizice – în calitate de fost cadru didactic al școlii postliceale, unde existau informații că s-ar afla obiecte și înscrisuri ce au legătură cu infracțiunile cercetate.

În cauza penală instrumentată de polițiști ca urmare a delegării de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, se efectuează cercetări cu privire la un bărbat, de 30 de ani care, în calitate de profesor al școlii postliceale. A pretins și primit, fără drept, în mod repetat, în perioada 2021-2023, sume de bani de la cursanții unității de învățământ private. În scopul de a-i promova pe aceștia la testele și examenele aferente disciplinelor predate de cadrul didactic.

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

13 persoane au fost citate si audiate ca martori

Cu ocazia activităților procedurale desfășurate, au fost ridicate înscrisuri și sisteme informatice, ce urmează a fi administrate in probatoriu pe parcursul urmăririi penale, în vederea stabilirii întregii stări de fapt.

In cauză un număr de 13 persoane au fost citate si audiate ca martori și de asemenea a fost pus în aplicare un mandat de aducere, în urma căruia procurorul a dispus față de persoana bănuită măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat în cadrul Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadul I.P.J. Brașov”, se arată în comuniatul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel