Sari la conținut

De ce apar HEMOROIZII? Care sunt cele mai frecvente GREȘELI

Nu trebuie să vă simțiți jenat. Aproape toată lumea are. Este într-adevăr o propoziție șocantă, dar care te pune pe gânduri.

Cum este posibil? Toți oamenii pe care îi vedem că stau jos și sunt relaxați au hemoroizi?

Ce încearcă să îți transmită posteriorul? Nimeni nu se gândește că e vorba de atâtea lucruri!

Iată care sunt cele mai ascunse lucruri legate de hemoroizi, pe care toată lumea ar trebui să le cunoască.

Într-adevăr este o afirmație șocantă aceea că toată lumea are hemoroizi. Dar este spusă de chirurgul colorectal Alexis Grucela, care este și profesor asistent de chirurgie la Centrul medical Langone, din New York.

Pare uluitor, dar hemoroizii sunt ceva normal, spune medicul. Ei reprezintă țesutul anal și aduc un extra suport.

Așa cum mușchii pelvieni controlează urina să nu țâșnească atunci când tușim sau râdem, țesutul hemoroidal se comportă la fel pentru fecale și gaze.

Oamenii îi conștientizează doar atunci când devin simptomatici. De obicei, ei își duc la capăt menirea.

Nu toți avem hemoroizi dureroși. Ceva facem foarte greșit, atunci când acest țesut anal normal devine dureros și plin de protuberanțe, potrivit womenshealthmag.com.

De obicei, principala vinovată este presiunea abdominală, care apare, conform medicului Grucela, atunci când ne ”ținem” să nu mergem la toaletă, fie din cauza constipației cronice, grăsimii abdominale excesive, sarcinii sau alergatului pe distanțe mari.

Presiunea determină întinderea excesivă a țesutului, iar asta duce la slăbirea sa, în timp. Întinderea dilată vasele de sânge din hemoroizi, apoi prea mult sânge se pompează în zonă, iar asta duce la umflarea hemoroizilor și uneori la sângerarea lor.

Sunt două tipuri de HEMOROIZI

Interni și externi. Cei externi se află exact la deschiderea anală și sunt acoperiți de piele. Au și nervi, deci sunt cei care aduc și senzații de durere, mâncărime sau arsură.

Hemoroizii interni se află înăuntrul canalului anal. Nu se văd și fiindcă nu sunt acoperiți de piele, nu veți simți nimic din partea lor. Doar că hemoroizii interni sunt mai predispuși la a sângera, iar dacă situația devine foarte gravă, chiar se pot desprinde și cădea din anus.

E adevărat că toaleta se mai numește și tron, dar nu trebuie să zăbovim prea mult acolo. Mulți o văd ca pe o evadare a problemelor, propriul colț zen. Oamenii stau exagerat de mult pe toaletă, chiar dacă nu sunt constipați.

Citesc sau se joacă pe telefon. Dincolo de aspectul neigienic, 16% din telefoanele mobile poartă urme de materii fecale, nu este sănătos pentru posterior. Crește presiunea asupra țesutului anal, iar hemoroizii se inflamează.

De aceea, nu vă aduceți telefonul sau cartea la toaletă și scurtați timpul petrecut acolo.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel