Sari la conținut

De ce n-ar trebui să mai aruncați niciodată cojile de ouă. Iată ce conțin

Cojile de ou sunt bogate în calciu natural, ușor de digerat și absorbit, acestea reprezentând, totodată, și o formă echilibrată de microelemente. Din coaja unui ou de mărime medie rezultă aproximativ o linguriță de pulbere, care conține aproximativ 750 – 800 mg de calciu elemental, plus alte 27 microelemente, precum magneziu, bor, cupru, fier, mangan, sulf, zinc, etc.

Pentru a prepara maceratul din coji de ouă aveți nevoie de ouă „de țară” sau care au certificare BIO și miere de albine bio sau organică, de proveniență locală cunoscută.

Cojile de ouă se spală foarte bine, pentru a elimina orice reziduu de pe coajă, dar pielița din interior nu se cojește, ci se păstrează. După ce au fost curățate, cojile se lasă la uscat, după care se sfarâmă până la o dimensiune acceptabilă pentru a putea fi făcute apoi pulbere cu ajutorul unei râșnițe de cafea.

Peste cantitatea de praf obținută se adaugă aceeași cantitate de miere de albine, se amestecă bine și se lasă la macerat timp de o săptămână într-un recipient din sticlă, după care se poate consuma, administrându-se câte o lingură dimineața, înainte de micul dejun cu 20 de minute.

Cura este benefică și pentru creșterea masei osoase, dacă, pe lângă calciu, dieta este suplimentată cu magneziu și vitamina D.

O altă rețetă de macerat spune că o parte praf de coji de ouă se amestecă într-un recipient din sticlă cu două părți de miere de albine și o parte de suc de lămâie proaspăt stors sau vin alb. Amestecul se omogenizează bine și se lasă la macerat timp de o săptămână, agitând zilnic de 3-4 ori, într-un loc răcăros și întunecos, sau la frigider, dacă recipientul din sticlă folosit este închis la culoare.
După cele 7 zile, preparatul se poate administra, luându-se câte 3 linguri pe zi, cu 20 de minute înainte de mesele principale, diluat cu puțină apă, ceai sau suc natural (exclus suc din cutii!). Copiilor li se vor administra 2 lingurițe pe zi.

Cura durează 2-4 săptămâni și se poate relua numai după o pauză de 1-2 săptămâni, doar cu acordul medicului. În cazul persoanelor în vârstă, doza se reduce la jumătate.

Această cură este recomandată, în special, în cazurile de insuficiență paratiroidiană (cu fenomene de hipocalcemie și spasmofilie), tulburări de creștere, osteoporoză, paradontoză, sarcină, alăptare, fracturi cu dificultăți în sudarea oaselor și este interzisă diabeticilor.

Sursa: www.doxologia.ro

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel