Sari la conținut

De ce nu ajung testele de salivă în școli. Adevărul din spatele ușilor închise

De ce nu ajung testele de salivă în școli. Lovitură pentru elevi și profesori. Ce se întâmplă cu testele de salivă mult așteptate de o parte dintre aceștia. Testele de salivă ar fi trebuit să ajungă în școli de la începutul anului școlar în vederea trierii elevilor și a angajaților din școli infectați cu SARS-CoV-2.

Nu sunt bani pentru achiziția testelor de salivă

Conform informațiilor Europa FM, se pare că teste de salivă pentru elevi și profesori nu pot fi livrate pentru că Ministerul de Interne nu are bani să le achite. Postul se bazează pe informațiile furnizate din  surse oficiale din două instituții publice.

Ministerul ar fi trebuit să primească banii pentru teste la rectificare, ce nu poate avea loc de două luni, pentru că nu există Guvern care să poată da ordonanța de urgență necesară.

În ciuda promisiunilor ministrului Educației și a procedurii de achiziție desfășurate, testele nu pot ajunge în școli pentru că Inspectoratul pentru Situații de Urgență, subordonat Ministerului de Interne nu are fondurile necesare.

Pentru primul lot de teste de salivă, de 9 milioane de bucăți, statul s-a angajat să plătească peste 80 de milioane de lei celor 3 furnizori selectați.

Așadar, până ce un nou Guvern nu face o rectificare bugetară vitală pentru multe instituții publice, IGSU nici măcar nu poate încheia ultimele documente cu furnizorii.

Unul dintre furnizorii selectați pentru achiziția testelor de salivă s-a retras

Totodată, surse oficiale au explicat pentru Europa FM că unul dintre furnizorii selectați să vândă Statului o parte din ultimul lot de teste de salivă, s-a retras din competiția organizată de ONAC.

În aceste condiții rămâne de văzut când se va putea testa elevii și persoanalul din învățământ pentru a mări astfel prezența elevilor la cursurile organizate în format fizic.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel