vineri, aprilie 3, 2026
10 C
București

De ce nu bea apă Mihaela Bilic: Nu o consum, nu îmi e niciodată sete!

De ce nu bea apă Mihaela Bilic. Nutriționistul are curajul să recunoască că nu îi place apa și spune că mereu a optat pentru variante de lichide care să aibă gust, aromă.

„Dragii mei, recunosc. Eu nu beau apă, nu o consum, nu îmi e niciodată sete. Am văzut că acelaşi tip de atitudine îl regăsesc la multe persoane. Spre deosebire de mine, care sunt nutriţionist şi am curajul să recunosc că nu îmi place apa, privitorii se simt vinovaţi, consideră că nu au un comportament sănătos. Dar apă înseamnă şi ceai, şi ciorbă, şi lapte.

Citeste si…

Apă avem şi în unt, şi în carne, şi în toate fructele şi legumele. Eu mereu am căutat variante de lichide care să aibă gust, aromă.

Sursa: Unsplash

Ce îmi place mie la ceaiuri este că sunt infuzii de plante. Deci ce avem acolo? O apă cu gust! Eu aşa îmi fac acasă, tot felul de infuzii de plante, pe care le pun într-un ceainic mai mare. Şi am 1,5 – 2 litri de ceai pe zi. Lăsaţi natura să dea gust apei voastre!”, a spus Mihaela Bilic, potrivit Spectacola.

Ce se întâmplă în organismul tău între orele 16.00 – 17.00

“În țările cu educație alimentară solidă, nu mai există dubii: adulții consumă maximum 3 mese principale pe zi. E adevărat că, în cazul copiilor activi și fără rezerve de grăsime, se mai impune o gustare între mese – e nevoie de un plus de “combustibil” care să susțină efortul fizic. Dacă analizăm funcționarea organismului, constatăm că la ora 16:00-17:00 are loc o mică descărcare de insulină ce poate declanșa o ușoară hipoglicemie și poftă de dulce. Tradițiile culinare ne confirmă nevoia unei gustări de după-amiază, ceaiul de la ora 5:00 fiind cea mai clară dovadă. Însă atenție, acest obicei era rezervat aristocrației și avea ca obiectiv socializarea în jurul unui ceai și al unui fursec.

Gustarea este, prin definiție, o masă mai mică (ca aport caloric) determinată de senzația de foame. Un covrig, un iaurt, un sendviș sau o banană sunt exemple de gustare. Cert este că în prezent s-a observat o tendință în rândul adulților de a face din gustarea de după amiază un MUST (obligație). Psihologii o pun pe seama faptului că anxietatea și nesiguranța din ultimii ani de pandemie sanitară a dus la nevoia de calmare prin mâncare. Și ce ne calmează mai repede și mai eficient, dacă nu zahărul?!

Citeste si…

“Silueta nu are de suferit, dacă punem accentul pe produse mini”

În străinătate, nenumărate cafenele și restaurante oferă un adevărat răsfăț pentru ora 5:00: sandviciuri asortate, prăjituri și produse de patiserie, selecții sofisticate de ceaiuri și cafea, totul conceput ca să-ți încânte simțurile. Bineînțeles că un ritual similar putem să ne oferim și acasă, singuri sau între prieteni, mai ales în weekend. Nici măcar silueta nu are de suferit dacă punem accentul pe produse MINI, frumos prezentate și diversificate. Iar dacă ceaiul de la ora 5:00 a fost prea consistent, la masa de seară va trebui să ne mulțumim cu o supă sau cu un iaurt.

Ce merită reținut din această situație? Faptul că instinctul nostru caută starea de bine, iar mâncarea are incontestabil rolul de a ne liniști. Dacă avem de ales între siluetă și echilibrul psihic, Natura ne va încuraja să obținem buna dispoziție, chiar cu prețul câtorva kilograme în plus. Dacă vă simțiți obosiți, deprimați și v-ați pierdut încrederea și optimismul, aveți “dezlegare” să apelați la o gustare! Savurați fiecare înghițitură și, dacă se poate, bucurați-vă de ea împreună cu prietenii… Nici nu bănuiți ce putere vindecătoare are prezența celorlalți, faptul că NU suntem singuri și că am mâncat ceva bun ne face, obligatoriu, să ne simțim mai bine”, a spus Mihaela Bilic.

 

Prisăcaru Theona
Prisăcaru Theonahttps://www.doctorulzilei.ro/
Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Dr. Mihaela Bilic: „Alimentația sănătoasă înseamnă combinații corecte de nutrienți”

Dr. Bilic vorbește despre alimentația sănătoasă și despre asocierea...

Asociază alimentele pentru o sănătate optimă. Mihaela Bilic dezvăluie trio-ul magic pentru oase puternice

Asocierea alimentelor creează sinergii nutriționale care îți îmbunătățesc sănătatea...

Alertă privind apa îmbuteliată: peste 650.000 de sticle retrase urgent de pe piață

Autoritățile sanitare din Statele Unite au anunțat retragerea de...

Citește și