joi, iunie 30, 2022

Analizele de sânge ajută un cadru medical să evalueze starea de sănătate a anui pacient și să diagnosticheze problemele medicale cu care se confruntă persoana respectivă.

Dr. Andreea Alexandru, director medical explică în cadrul unui interviu tot ce trebuie să știi despre analizele medicale.

Ce ne pot spune analizele de sânge despre starea de sănătate?

„Testele de sânge ne arată dacă nivelurile diferitelor substanțe din sângele nostru se încadrează într-un interval de referință. Intervalele variază în funcție de vârsta și sex, dar în majoritatea cazurilor „normal” este definit ca niveluri observate la 95% dintre oamenii sănătoși dintr-un anumit grup.

Te-ar mai interesa: Horoscop 30 iunie. Previziuni astrale: Zodii care ...

În general, un test va indica o valoare a parametrului testat cantitativă sau calitativă care reflectă statusul său in vivo . Astfel, testele de sânge pot ajuta la identificarea precoce a potențialelor probleme de sănătate împreună cu evaluarea clinică, momente când tratamentele sau modificarea stilului de viață pot avea impact semnificativ în restabilirea echilibrului.

De asemenea, cu ajutorul analizelor de sânge se pot evalua diferite riscuri de a dezvolta anumite patologii, de exemplu, riscul de a face diabet sau boli de inimă”.

Analizele uzuale de sânge diferă în funcție de vârsta persoanei? Ne puteți spune ce analize se recomandă pe fiecare categorie de vârstă?

Recoltare analize de sânge

„Analizele de sânge fac parte din îngrijirea preventivă de rutină și sunt recomandate de medicul de familie, medicul pediatru sau medicul clinician specialist în urma unui examen clinic în plină stare de sănătate aparentă sau ori de câte ori există suspiciunea că persoana respectivă ar putea avea o anumită afecțiune. De asemenea, medicul va decide și frecvența cu care aceste analize trebuie realizate.

Te-ar mai interesa: Consumă acest sirop pe stomacul gol. Lidia Fecioru...

Există o serie de teste recomandate tuturor categoriilor de vârstă, de la copii până la adulți, și anume:

  • hemoleucograma completă,
  • evaluarea anumitor parametrii pentru funcția hepatică, renală,
  • evaluarea statusului imun al organismului,
  • evaluarea metbolismului lipidic, glucidic etc
  • precum și nivelul fierului, calciului, al vitaminei D și altele.

Apoi, în funcție de fiecare categorie de vârstă în parte, de tipul de activitate desfășurată, de patologia suspectată de catre medicul clinician, putem vorbi de analize specifice din categoria markeri virali, markeri tumorali, markeri inflamatori, hormoni și alte teste endocrine, diferite teste de bacteriologie/microbiologie, teste alergologice etc, pe care medicul le poate recomanda în anumite situații.

Te-ar mai interesa: R. Kelly, condamnat la 30 de ani de închisoare. Câ...

Care este cel mai potrivit moment pentru recoltarea analizelor de sânge?

„Este recomandată recoltarea cât mai aproape de momentul recomandării analizelor de către clinician, pentru a reflecta statusul organismului la momentul recomandării. Deoarece există variații circadiene a anumitor parametrii și intervalele de referință sunt stabilite pentru parametrii recoltați între orele 7:00 și 9:00, se recomandă recoltarea de sânge dimineața.

De asemenea, parametrii metabolici și nu numai sunt influențați de aportul alimentar, de consumul de alcool, de fumat, se recomandă recoltarea testelor de sânge dupa 10-12 ore post alimentar și de ingestie de alcool, evitand fumatul anterior recoltării. Este permisă ingestia de apă.

Te-ar mai interesa: Secretul neștiut al usturoiului. De ce trebuie con...

În situațiile urgente, se vor recolta analize în momentul recomandării, luându-se în calcul momentul recoltării și condițiile pre-existente în interpretarea rezultatelor parametrilor testați”.

Ce alte obiceiuri trebuie evitate înainte de recoltarea analizelor? Se poate fuma sau mesteca gumă înainte de recoltare, de exemplu?

„Nu, nu se recomandă nici să fumezi, nici să mesteci gumă înainte de recoltarea analizelor de sânge. De asemenea, este contraindicat să consumi orice tip de suc, cafea sau băuturi carbogazoase, deoarece pot afecta rezultatele.

Te-ar mai interesa: Oana Zăvoranu, scandal cu managerul Spitalului Col...

Este bine ca pacienții să știe că nici mișcarea, mersul pe jos sau exercițiile fizice nu sunt recomandate înainte de analize.

Însă, se poate bea apă, deoarece ajuta la menținerea mai multor lichide în patul vascular, ceea ce poate facilita recoltarea sângelui”, a explicat doctorul Andreea Alexandru pentru Dig24.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private