luni, aprilie 27, 2026
17.5 C
București

De la ce vârstă sunt indicate mamografiile?

Femeile cu vârste între 50 și 69 de ani care efectuează în mod regulat mamografii la fiecare doi ani reduc cu 40% riscul de a muri de cancer de sân, arată un vast studiu internațional publicat miercuri în New England Journal of Medicine, informează AFP.

Acest studiu a fost efectuat de către experți din 16 țări care au evaluat efectele pozitive și negative ale diferitelor metode de detectare a cancerului de sân, pe baza unei analize a rezultatelor a 11 studii clinice controlate și a 40 de studii de observare.

Lucrarea a fost coordonata de către Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), o agenție a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Aceasta va contribui la elaborarea unui manual la zi al IARC privind depistarea cancerului de sân, a cărui ultimă ediție fusese publicată în anul 2002.

Citeste si…

Această analiză ar trebui să ofere asigurări femeilor din întreaga lume asupra faptului că mamografiile salvează vieți și că screening-ul cancerului de sân este un instrument esențial pentru creșterea numărului de diagnostice precoce și, prin urmare, pentru reducerea mortalității, a comentat profesorul Stephen Duffy, de la Queen Mary University din Londra, unul dintre co-autorii lucrării, citat de AFP.

Această cercetare confirmă studii anterioare conform cărora femeile între 50 și 69 de ani beneficiază cel mai mult de pe urma mamografiilor. Dar multe dintre aceste studii indică o reducere substanțială a riscului de a muri de cancer de sân prin încurajarea femeilor între 70 și 74 de ani de a face regulat mamografii, ceea ce reprezintă o schimbare față de acordul medical anterior privind screening-ul la acest grup de vârstă.

Citeste si…

În schimb, mamografiile regulate pentru femeile de patruzeci de ani nu dau rezultate semnificative, scrie AFP.

În ciuda acestui succes, trebuie să continue eforturile de cercetare cu privire la alte metode de screening, cum ar fi foarte promițătoarele mamografii cu tomosinteze în 3D, mamografii digitale care ar putea fi mai potrivite pentru sondarea țesutului mamar dens”, a declarat profesorul Duffy.

Acest studiu arată că beneficiile mamografiei depășesc impactul său negativ, cum ar fi rezultatele fals-pozitive, supra-diagnosticul și potențialele cancere provocate de radiațiile din timpul acestei examinări.

Cancerul de sân este cel mai frecvent cancer diagnosticat la femeile din întreaga lume și a doua cauză de deces prin cancer din țările dezvoltate. În țările cu venituri medii și scăzute, unde femeile sunt diagnosticate mai des în stadii avansate ale bolii, acest tip de cancer este prima cauză de deces.

Citeste si…

Conform celor mai recente cifre ale OMS, cancerul de sân a provocat în 2012, la nivel mondial, 521.000 de decese, mai notează AFP.

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Meseria din România unde femeile sunt mai bine plătite decât bărbații

Deși diferențele salariale favorizează, în general, bărbații, există un...

Peste 53.000 de cazuri de infecții respiratorii în România. Date oficiale INSP

Numărul infecțiilor respiratorii a crescut puternic în România, potrivit...

Prețul pentru 6 nopți de tratament la Căciulata. Cât plătesc doi adulți în mai 2026

Prețul pentru 6 nopți de tratament la Căciulata. Stațiunea Căciulata...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

TOP 5 semne și simptome ale cancerului de sân. La ce să fii atentă?

Cancerul de sân este foarte frecvent și, deși majoritatea...

Inteligența artificială, mai eficientă decât radiologii în screeningul cancerului de sân

Inteligența artificială devine mai eficientă decât radiologii în detectarea...

Citește și