Ginul tonic, băutura cochetă adorată de toate doamnele și domnișoarele are rădăcini vechi. A evoluat mult, de la un remediu la o licoare cosmopolită.
O scurtă poveste a GINULUI tonic. Cum a apărut această fascinantă băutură
Ginul a apărut în Evul Mediu, cel mai probabil în Olanda, sub forma unui vin distilat numit jenever.
La început, era comercializat ca remediu din ierburi, iar aroma lui de afine era delicioasă.
La începutul anilor 1600, o băutură spirtoasă derivată din jenever a devenit foarte populară în Anglia și a fost intitulată ”gin”.
În timpul regelui William al III-lea, a fost încurajată producția de gin, iar băutura a cunoscut o imensă popularitate.
Drept urmare, calitatea ginului a început să lase de dorit, el fiind adesea aromatizat cu terebentină, în loc de afinată.
Devenise atât de popular, încât conducătorii englezi au cerut mărirea prețului, pentru a reduce consumul, ceea ce a dus la adevărate revolte.
Până la urmă, conducerea britanică a cedat.
În timp, au apărut diverse formule ale acestei îndrăgite băuturi. Ginul a revenit la ideea de bază și la rădăcinile sale cu ierburi medicinale.
La sfârșitul anilor 1800, după ce trupele britanice din India s-au îmbolnăvit de malarie, soldații au fost tratați cu gin și chinină, un alcaloid extras din scoarța arborelui de chinină, sub formă de substanță albă, cristalină, cu gust foarte amar, folosit ca medicament împotriva malariei și unor stări febrile.
Soldații au combinat rația lor de gin cu apa tonică de chinină, în care au pus lămâie, pentru a reduce amăreala medicamentului.
Așa s-a născut ginul tonic, potrivit Time.
