luni, martie 16, 2026
4.5 C
București

Deces suspect al unei gravide la Spitalul Județean „Mavromati” din Botoşani. Ce acuzaţii grave a lansat familia la adresa cadrelor medicale

O femei în vârstă de 25 de ani, din Botoșani, gravidă în luna a treia, a murit la spital în condiţii suspecte, lăsând în urma ei trei copii minori, care vor crește fără mamă.

Alexandra a murit la Secția de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean „Mavromati”, iar cadrele medicale susţin că tânăra a avut un avort spontan. În replică, familia acesteia acuză medicii de nepăsare. „În loc să se ocupe de pacienți preferă să doarmă și să le zică să aștepte până mâine când vine medicul lor”, este mesajul fratelui Alexandrei.

Citeste si…

Femeia se afla la a cincea sarcină, cu trei nașteri naturale și un avort spontan în antecedente, cu amenoree de 13 săptămâni și sarcină oprită din evoluție, potrivit cadrelor medicale de la Maternitatea din Botoșani.

„S-au efectuat investigații de laborator și paraclinice, conform protocolului în vigoare. Nu s-au impus evacuarea sarcinii în cursul nopții, deoarece sângerarea genitală externă a fost foarte redusă, colul uterin închis, fără semn de avort în evoluție”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Botoșani.

Citeste si…

Anchetă a poliţiei pentru infracțiunea de ucidere de culpă

Pe 18 august la ora 7:30, tânăra a prezentat o degradare bruscă a stării de sănătate cu dispnee severă, sângerare abundentă la nivelul căilor aeriene superioare, motiv pentru care a fost transferată la Secția ATI, unde s-a instituit manevre complexe de reanimare, potrivit Botoșani News. În ciuda eforturilor depuse de medici, la ora 8:20 s-a declarat decesul pacientei prin stop cardiorespirator.

„Examenul necropsic va stabili cauza decesului”, a mai precizat Ioan Asaftei. Cazul a ajuns în atenția polițiștilor care au deschis o anchetă. „Se efectuează cercetări pentru infracțiunea de ucidere de culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, citat de antena3.ro.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Elixirul Mermerski. Rețeta naturală care întărește imunitatea și revitalizează organismul

Elixirul Mermerski, preparatul natural al profesorului bulgar Hristo Mermerski,...

Menopauza nu este sfârșitul! Trucurile simple care îți transformă corpul și viața, după 50 de ani

Menopauza nu este sfârșitul! Descoperă cum să-ți protejezi oasele,...

Un nou medicament a reușit să refacă memoria pierdută în Alzheimer

Un medicament experimental a reușit să refacă pierderi severe...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și