Autor: EMILIA VASILIU
Sănătatea şi fumatul, după cum se ştie, sunt profund antagonice.Medicina a depistat fumatul ca un factor de risc pentru cel puţin 20 de afecţiuni, dintre care cancerul pulmonar, bolile coronariene, bolile vasculare periferice şi bronsita cronică sunt cele mai frecvente.
Explicaţia stiinţifică pentru aceste din urmă afecţiuni este creşterea coagulării sangvinice la fumatori, nicotina determinând nivele de fibrinogen mai mari şi o agregabilitate ridicată a plachetelor sangvine.
Vorbind despre cancerul pulmonar, s-a demonstrat că fumatul este factorul de risc cel mai important în această afecţiune.Deşi nicotina nu este carcinogenetică, ţigările conţin peste 200 de compuşi cu potenţial mutagen, fapt ce contribuie nu numai la afectarea plămânilor, ci şi la apariţia mai multor forme de carcinom nazofaringian şi gastrointestinal.
S-a observat că pacienţii cu dependenţă de nicotină prezintă probleme psihice frecvente. Un studiu a găsit că 83% din pacienţii cu schizofrenie şi 65% din cei cu tulburări afective fumează, comparativ cu 26% în populaţia generală. Adolescenţii cu ADHD manifestă clinic au o probabilitate de 2.8 ori mai ridicată de a fuma zilnic decât cei care nu prezintă acest tip de simptome .
Care sunt efectele pe termen mediu si lung ale fumatului? Studiile medicale au arătat că speranţa de viaţă este cu 8 ani mai mică decât în cazul nefumătorilor iar aproximativ 50% din toţi fumătorii vor deceda prematur datorită dependenţei de nicotină
Cum devii dependent de nicotină?
Să aflăm mai întâi ce este nicotina.In termeni ştiintifici, nicotina este o amină terţiară cu un izomer levo responsabil de principalele efecte fiziologice ale substanţei. Nicotina este o bază slabă şi poate trece rapid membrana celulară şi bariera hemato-encefalică la pH fiziologic.
Nicotina determină creşterea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac, deşi apare toleranţă relativ rapidă la aceste efecte.
Consumul de nicotină induce dependenţa. Dincolo de efectele somatice ale consumului de nicotină, aspectele psihice sunt de luat in considerare. La fumatori se manifestă un consum compulsiv, greu de stăpânit, şi în paralel organismul manifestă toleranţa în special la efectele adverse. Ca şi în cazul drogurilor, fumătorii trec printr-un sindrom de sevraj, avand tendinţa de recădere după oprirea consumului.Se intră într-un cerc vicios, astfel încât se ajunge la consum pentru înlăturarea simptomelor de sevraj. In ciuda dovezilor efectelor negative, fumătorii recurg la folosirea persistentă a tutunului – de aici similitudinea cu consumul de substanţe psihoactive – pentru că aportul de nicotină activeaza sistemul de recompense şi îl face dezirabil şi irezistibil.
O asemenea situaţie patologică apare ca paradoxală în cazul pacienţilor care , deşi au trecut printr-un infarct miocardic sau au fost diagnosticaţi cu cancer pulmonar, şi cunosc riscurile, continuă sa fumeze fiindu-le imposibil să işi controleze acest impuls.
Mai multe studii au arătat prezenţa unui sindrom de sevraj la pacienţii care fumează minim 10 ţigări/zi .Simptomele sevrajului includ iritabilitate, concentrare redusă, anxietate, nelinişte, apetit alimentar crescut, dispoziţie depresivă şi craving pentru tutun. Simptomele se dezvoltă în 12 ore şi pot persista 3 săptămâni, deşi o creştere a apetitului se menţine peste 10 săptămâni. Aceste simptome pot apărea şi după eliminarea terapiei de substituţie cu nicotină, ceea ce sugerează că simptomele sunt indicatorii unui sevraj fiziologic şi nu ai unui răspuns comportamental la fumatul de ţigări.
O altă similitudine este că rata recăderilor la fumători este asemănătoare cu cea a alcoolicilor şi dependenţilor de heroină .
Renunţarea la fumat : sprijin farmacologic şi psihoterapeutic
Renunţarea la fumat reprezintă un proces cu substrat neurobiologic complex, datorită adaptărilor produse la nivel biologic prin consumul îndelungat de nicotină, dar şi prin expunerea la alte substanţe din tutun care pot contribui la persistenţa consumului de ţigări. Deşi multe persoane pot renunţa la fumat fără un sprijin farmacologic sau psihoterapeutic, nu trebuie subestimat pericolul recăderilor multiple, cât şi cel al creşterii riscului de moarte prematură prin prelungirea perioadei de trecere de la statutul de fumător la cel de nefumător. Doar 2% dintre fumători renunţă în fiecare an fără ajutor profesionist, iar sub 20% dintre cei care încep un tratament intensiv axat pe abstinenţă reuşesc să nu consume peste un an .
În acest context, agenţii farmacologici folosiţi în terapia dependenţei de nicotină pot fi de ajutor în scăderea mortalităţii asociate fumatului deoarece cresc probabilitatea de obţinere a abstinenţei. Varietatea largă a mijloacelor de tratament este utilă din perspectiva diferenţelor individuale privind complianţa terapeutică (de exemplu, unii pot prefera plasturii cu nicotină, alţii doar ţigara electronică) şi diferitelor mecanisme de acţiune care pot oferi avantaje cel puţin unor persoane (de exemplu, agonişti nicotinici parţiali versus substituţie cu nicotină).
Mecanismele medicaţiei care sprijină renunţarea la fumat variază în funcţie de metoda folosită: reducerea simptomelor de sevraj, inclusiv a craving-ului şi a deficitelor cognitive, scăderea efectelor de reîntărire a fumatului şi compensarea unor beneficii ale fumatului, cum ar fi controlul dispoziţiei şi apetitului alimentar. De exemplu, substituţia cu nicotină reduce simptomele de sevraj prin înlocuirea substanţei introduse prin fumat, iar antidepresivele de tipul bupropionului sau nortriptilinei reduc tulburările afective care pot să se instaleze în perioada de sevraj nicotinic.Astfel, substituţia nicotinică este cea mai directă metodă de a ajuta pacienţii să depăşească fenomenele de sevraj şi să renunţe la fumat .Acest compus a fost dovedit principalul ingredient activ în tutun care cauzează şi susţine dependenţa. Cercetarile au demonstrat ca terapia de substituţie activează sistemul dopaminergic al recompensei, deci are o bază neurobiologică comună cu fumatul, într-un mod asemnător cu relaţia dintre efectele metadonei în dependenţa de opiacee.
Un alt aliat în lupta împotriva acestei dependenţe este plasturele transdermic . Acesta este aplicat la nivelul tegumentelor şi eliberează o concentraţie constantă de nicotină prin piele. Există mai multe forme de plasturi, care diferă prin design, farmacokinetică şi durata de eliberare (între 16 şi 24 de ore). Studii comparative directe au evaluat efectele diferitelor forme de prezentare a plasturilor cu nicotină Toate tipurile de plasturi sunt prezente într-o varietate de gramaje, iar dozele administrate se reduc treptat pentru a asigura adaptarea gradată a organismului la nivele descrescătoare de nicotină şi, finalmente, la lipsa acesteia. În cazul subiecţilor cu un grad mai redus de dependenţă se pot folosi de la început plasturi cu doze mai mici de nicotină.
O metodă modernă introduce formulele cu eliberare rapidă.În această categorie intră guma de mestecat cu nicotină, bomboanele, tabletele sublinguale, sprayul şi inhaler-ul cu nicotină. Toate acestea, cu excepţia sprayului nazal, livrează nicotină prin mucoasa orală şi au avantajul că atât cantitatea, cât şi frecvenţa dozelor pot fi ajustate de utilizator. Astfel, marii fumători, care pot avea o toleranţă mai mare sau o nevoie mai ridicată de nicotină, îşi pot administra o doză mai mare, iar ceilalţi, care pot prezenta efecte adverse acute la o primă doză îşi pot reduce treptat cantitatea administrată.
In sfarsit, combinaţii farmacologice au si ele un rol util in tratarea dependentei de nicotina.Astfel, adăugarea la un preparat cu acţiune lentă (plasture transdermic) a unui compus cu eliberare rapidă (gumă de mestecat, spray nazal, inhaler) poate fi o strategie utilă în anumite cazuri. Motivaţia acestei combinaţii ar fi nevoia de atingere a unei concentraţii constante plasmatice de nicotină pentru a elimina craving-urile tonice şi simptomele de sevraj, precum şi administrarea unui preparat cu acţiune rapidă care să funcţioneze ca medicaţie de urgenţă pentru eliberarae de simptomele craving-urilor suprapuse.
Oricare ar fi calea aleasă pentru tratamentul dependentei de nicotină, este necesar să ţinem seama de potenţialul de abuz al terapiilor de substituţie.
Formele cu eliberare lentă de nicotină au un potenţial de abuz mai redus decât formele cu eliberare rapidă. Cantitatea de nicotină per doză (de exemplu, o ţigară, o gumă de mestecat sau un plasture) variază semnificativ între diferitele produse. În plus, preparatele medicinale care conţin nicotină diferă de ţigări prin lipsa în primele a compuşilor adiţionali, care pot contribui la adicţie. De aceea, „nicotina livrată prin ţigarete” poate fi mai adictivă şi toxică, comparativ cu formulele care oferă nicotina în preparate medicinale.
In tratamentul dependentei de nicotina sunt citate şi vaccinurile anti-nicotinice.
Un vaccin anti-nicotinic induce anticorpi care leagă moleculele de nicotină din plasmă, teoretic înainte ca acestea să ajungă pe receptorii care produc efectele asociate normal cu fumatul.
Deoarece vaccinul reduce cantitatea de nicotină şi viteza cu care nicotina ajunge în creier, se poate anticipa că efectele nicotinei de reîntărire se vor reduce substanţial.
Prin reducerea sau eliminarea nicotinei care ajunge la nivel cerebral, efectele de reîntărire ale consumului de tutun sunt reduse, conducând la extincţia comportamentului de fumat. Datorită faptului că nicotina care poate ajunge la nivel cerebral nu este complet eliminată, ci doar scăzută ca şi concentraţie, unii fumători ar putea în fapt creşte consumul total de nicotină, cel puţin pe termen scurt, pentru a atinge concentraţiile de substanţă obţinute în mod normal prin fumat. Totuşi, acest comportament compensator nu a fost observat până acum în modelele animale sau umane .
Studiile preliminare arată că vaccinul anti-nicotinic ar putea fi util ca metodă de prevenţie a recăderii. Vaccinarea produce efecte pe termen lung, astfel încât imunizarea poate suplimenta voinţa pacienţilor, prin eliminarea nevoii de a lua decizii zilnice sau chiar orare în privinţa fumatului sau a administrării medicaţiei antifumat.
