Sari la conținut

Ce trebuie să știm despre serotonină, substanța care ne echilibrează mental

Serotonina este o substanță esențială pentru om. Carența ei duce la depresie, adică îți afectează buna dispoziție, calitatea somnului, digestia.

Serotonina este un neurotransmițător puternic care este responsabil pentru unele dintre cele mai importante funcții ale organismului.

Serotonina este responsabilă cu buna dispoziție, cu calitatea somnului, lipsa ei poate afecta digestia și lipsa ei duce la apariția depresiei. De asemenea, poate controla dispoziția sufletească, impulsul și apetitul sexual.

Specialiștii susțin că funcția principală a serotoninei este să mențină stabilitatea stărilor emoționale. Carența de serotonină poate provoca depresie.

Serotonina este produsă de organismul uman în mod natural, iar tripofanul, o altă substanță face posibilă sintetizarea ei.

Care sunt principalele semne ale deficienței de serotonină:

  • stări depresive,
  • agresiune,
  • insomnie,
  • iritabilitate,
  • stimă de sine scăzută,
  • tulburări de alimentație,
  • apetit scăzut,
  • probleme legate de memorie,
  • anxietate,
  • obsesie,
  • tristețe,

De regulă, un nivel scăzut de serotonină este asociat cu anumite afecțiuni de natură psihică precum sunt: tulburarea obsesiv-compulsivă, atacul de panică, stres post traumatic.

De asemenea, deficitul de serotonină are și consecințe fizice. Astfel, persoana în cauză se îngrașă, este mereu obosită și are probleme digestive.

Care sunt cauzele deficienței de serotonină:

  • Stresul este una din principalele cauze, explicația fiind aceea că pentru a găsi echilibrul creierul trebuie să utilizeze o cantitate mai mare de serotonină. Practic, stresul cronic nu permite creierului să producă suficientă serotonină.
  • Lipsa soarelui duce la scăderea nivelului de serotonină. De aceea, pot exista mai multe tulburări emoționale iarna, decât vara.
  • Alimentația săracă în grăsimi bune.
  • Sunt studii care susțin că deficiența de vitamina B3 poate duce la deficitul de serotonină.

Iată ce alimente pot preveni deficiența de serotonină:

  • Peștele, mai ales somonul, macroul și sardinele fiind bogați în proteine și acizi grași stimulează producția de serotonină.
  • Ouăle. Acestea au un conținut ridicat de tripofan dar și minerale care pot îmbunătăți starea emoțională și combat stările anxioase.
  • Laptele și produsele lactate. Sunt renumite pentru capacitatea lor de a scădea nivelul de cortizol și în plus sunt bogate în triptofan.
  • Nucile conțin triptofan și sunt surse excelente de fibre, vitamine și antioxidanți.
Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel