Sari la conținut

Descoperire uimitoare a oamenilor de știință! Care este, cu adevărat, răspunsul imunitar la atacul noului coronavirus

Oamenii de știință au mai descoperit un lucru important în ceea ce privește răspunsul imunitar la atacul noul coronavirus

”O amplă majoritate” a pacienţilor afectaţi de o formă minoră de COVID-19 dezvoltă anticorpi, care i-ar putea apoi imuniza ”timp de mai multe săptămâni” împotriva acestei boli, potrivit unui studiu realizat de Institutul Pasteur şi Spitalul Universitar din Strasbourg, informează AFP.

Aceste rezultate sunt ”încurajatoare” în măsura în care până în prezent nu se cunosc suficiente informaţii în ceea ce priveşte mecanismele imunitare împotriva noului coronavirus în special la persoanele afectate de forme uşoare ale bolii.

”Aceste rezultate sunt în acelaşi timp o veste bună pentru viitoarele strategii în domeniul vaccinurilor”, a subliniat Samira Fafi-Kremer, şefa serviciului de virologie al Spitalului Universitar din Strasbourg şi autoare principală a studiului.

”Ştiam că persoanele care suferă forme severe ale bolii dezvoltă anticorpi în primele 15 zile de la debutul simptomelor. Ştim acum că acest lucru este adevărat şi pentru cei care fac forme minore, chiar dacă nivelurile de anticorpi sunt probabil mai slabe”, a explicat într-un comunicat unul dintre autorii studiului, Arnaud Fontanet, responsabil în cadrul departamentului de Sănătate globală al Institutului Pasteur.

”Studiul nostru demonstrează că nivelurile de anticorpi sunt, în cele mai multe dintre cazuri, compatibile cu o protecţie împotriva unei noi infectări cu SARS-CoV-2, cel puţin până la 40 de zile după debutul simptomelor”, a adăugat Olivier Schwartz, conducătorul departamentului Virusuri şi imunitate din cadrul Institutului Pasteur.

Potrivit lui, ”obiectivul este în momentul de faţă evaluarea pe termen lung a persistenţei răspunsului anticorpilor şi a capacităţii acestuia de neutralizare” a virusului.

Studiul, ale cărui rezultate au fost publicate în luna mai 2020 şi date marţi publicităţii de Institutul Pasteur, a fost realizat pe 160 de pacienţi membri ai personalului medical din două unităţi ale unor spitale universitare din Strasbourg. Toţi participanţii au prezentat forme minore de COVID-19.

Testele serologice (care vizează detectarea ulterioară a semnelor unei infecţii din trecut) au arătat că marea majoritate a acestor persoane (153 sau 159 din 160 în funcţie de tipul testului) a dezvoltat anticorpi în primele 15 zile care au urmat infectării.

Un alt test a fost utilizat pentru a determina dacă aceşti anticorpi au totuşi capacitatea de a neutraliza virusul, scrie Agerpres.

Rezultatul: 28 de zile de la debutul simptomelor, 98% dintre pacienţi dezvoltaseră astfel de ”anticorpi neutralizanţi”.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel