duminică, aprilie 19, 2026
17.3 C
București

Spitalul din București care efectuează procedură de desensibilizare la polen, în ambulatoriu, cu bilet de trimitere

Procedura de desensibilizare la polen, dar şi la alte alergene se realizează în Ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), consultaţia la medicul alergolog şi testele cutanate fiind decontate de CASMB pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, informează un comunicat de presă al unităţii medicale.

„Primăvara este sezonul când persoanele alergice au probleme medicale (rinită, conjunctivită sau astm) din cauza sensibilizării la polen. Singurul tratament care se adresează cauzei bolilor alergice este desensibilizarea. Procedura se poate face la polen, dar şi la alte alergene şi se realizează în Ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB). Consultaţia la medicul alergolog şi testele cutanate sunt decontate de CASMB, mai exact se fac pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie”, se precizează în comunicat.

Citeste si…

Potrivit medicului specialist alergologie şi imunologie clinică Brînduşa Petruţescu (SUUB), în cazul alergiilor, pe lângă tratamentul simptomatic, care „nu rezolvă problema, ci doar ameliorează” simptomele, există şi varianta de desensibilizare, deseori comodă şi uşor de administrat chiar la domiciliu, de către pacient.

„În cazul polenurilor, tratamentul se face 6 luni pe an, timp de trei ani consecutiv. Aşadar, procedeul trebuie repetat trei sezoane consecutive. Dacă întrerupem, procesul trebuie reluat. Este foarte important de precizat că tratamentul trebuie început cu 3- 4 luni înainte de debutul sezonului de polenizare, deci înainte de a fi polenul prezent în aer, pentru ca atunci când apare polenul, organismul să fie pregătit. Acest proces de desensibilizare induce toleranţa şi pregăteşte organismul pentru contactul cu polenul, care este brusc şi puternic. Simptomele sunt întotdeauna mai rele la debutul sezonului decât la sfârşitul lui. Aşadar, în cazul polenului de graminee (care la noi în ţară au sezonul de polenizare major în lunile mai şi iunie), procesul de desensibilizare trebuie început în lunile ianuarie – februarie pentru a putea creşte dozele şi a atinge toleranţa până la debutul sezonului de polenizare iar pacientul să nu mai aibă niciun simptom. Efectele desensibilizării se văd încă din primul sezon”, explică medicul.

Specialistul afirmă că în această lună încă se mai poate iniţia desensibilizarea pentru polenul de ambrozie.

„Polenul de ambrozie este un alergen foarte puternic şi inclusiv desensibilizarea e foarte greu tolerată de către pacienţi. Poate să apară o uşoară mâncărime sub limbă, dar sunt şi pacienţi care se umflă sub limbă sau cărora li se umflă buzele în cadrul acestui proces de desensibilizare, alţii se plâng de dureri de stomac. Deci, sunt reacţii adverse, dar care pot fi tratate. Tratamentul (n.r. medicamentul) nu este compensat, nu este decontat de Casa de Asigurări şi se face doar sub îndrumarea medicului alergolog. Prima doza trebuie administrată întotdeauna în cabinetul medical sub supraveghere, pentru că pot apărea reacţii adverse. Aşadar, cu bilet de trimitere de la medicul de familie, pacientul vine la medicul alergolog care efectuează testarea cutanată alergologică prick”, mai explică specialistul.

Dacă testul este pozitiv şi e corelat cu simptomele, se poate începe desensibilizarea. Pacientul primeşte reţeta, cumpără din farmacii preparatul şi vine să ia prima doză în spital sub supraveghere.

Irina Lungu
Irina Lungu
Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Medicamentul care ar putea schimba tratamentul cancerului pancreatic avansat

Revolution Medicines (RevMed) a anunțat rezultate pozitive în cadrul...

Veniturile actualizate la Înalta Curte. Patru sporuri pentru magistrați. Ce salariu are Lia Savonea

Veniturile actualizate la Înalta Curte. A fost publicată noua...

Vor veni momente frumoase: Cele trei semne care vor atrage norocul de partea lor

Până pe 19aprilie, influența  Berbecului aduce mobilitate intensă și...

Tragedie în lumea sportului. Pilot mort în accident, iar alte șase persoane rănite

O tragedie a avut loc în lumea motorsportului în...

Cum ajută imunoterapia la eliminarea cancerului. Expert: „Este incredibil, pare science fiction”

Cum ajută imunoterapia la eliminarea cancerului. Multe tratamente oncologice,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Aerul de primăvară te poate îmbolnăvi: avertismentul medicilor

Primăvara aduce temperaturi mai blânde și peisaje pline de...

Citește și