Sari la conținut

Detalii cutremurătoare despre copilul mort pe masa de operație în Focșani! Avocatul familiei oferă o serie de informații cu puternic impact emoțional!

Spitalizare copil
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Luna trecută un copil de numai 4 anișori și-a pierdut viața pe masa de operație a Spitalului Județean din Focșani. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale aparent banală: hernie inghinală. Din păcate pentru micuț, acesta nu a mai ieșit cu viață de pe ușa spitalului.

Avocatul familiei oferă o serie de informații cu puternic impact emoțional!

Vă reamintim că micuțul a fost supus unei intervenții de hernie inghinală, dar la o zi după externare a fost nevoit să se întoarcă la spital, acuzând dureri groaznice.

Speriați, părinții au decis să se prezinte imediat la Camera de Primiri Urgențe din Focșani. Decizia chirugului de serviciu a fost să îl bage imediat în sala de operații.

Din păcate, copilul a intrat în stop cardio-respirator chiar pe masa de operație. Medicii nu l-au mai putut salva.

„Totul era în ordine și în parametri normali. Manevrele de resuscitare au durat 2 ore jumătate aproape 3, s-a făcut aproape tot ce trebuie ca să răspundă la manevrele de resuscitare”, a declarat Daniela Ciobanu, medic anestezist.

În acest context, avocatul Adrian Cuculis, care a preluat acest caz încă de la început, a făcut o serie de dezvăluiri cutremurătoare.

„Atenție, informații care va pot afecta emoțional!

Am participat la o declarație șocantă in cazul băiatului de 4 ani mort in spitalul din Focșani, asta după ce medicii se pare că au săvârșit acte de malpraxis în cascadă.

Tatăl povestește că şi-a auzit fiul strigând de pe masa de operație în timp ce se presupune că era “sedat”.

Mai mult, după ce s-a auzit îngrozitorul strigăt, un medic a ieșit agitat din sala de operație şi a întrebat “daca i s-a făcut anestezie”?

Șocant este ca medicii chemați să verifice o operație de hernie, au despicat trupul băiatului deşi NU exista un asemenea acord dat pentru intervenția chirurgicală.

Informațiile pe care vi le dau sunt horror de-a dreptul şi fac parte din probatoriul(declarația) data de către tatăl băiatului de 4 ani şi sunt susținute şi de către raportul de necropsie.

Dacă cele declarate se vor verifica, asistam la un caz de operație pe VIU a unui copil de 4 ani.

Dosarul l-am preluat încă de la început şi am fost prezenți la toate audierile şi actele de urmărire penală şi fiecare zi trecută peste el fără ca în spital să se facă o investigație rapidă, este un pericol pentru toți cei care ar putea să fie operați în acel spital”, scrie avocatul Adrian Cuculis pe pagina sa de socializare.

”A atins un vas de sânge!”

Familia băiatului susține că vina aparține medicilor.

„Este vinovată, deoarece a greșit la operația aia, a atins un vas de sânge”, susține tatăl.

”Am respectat întru totul procedurile medico-chirurgicale!”

De cealaltă parte, medicii se apără și spun că totul a fost făcut ca la carte.

„Vă asigur, și îi asigur pe toți că am respectat întru totul procedurile medico-chirurgicale. Îmi reafirm întreaga compasiune față de familie cu care empatizez cu toată fiinţa mea”, afirmă Ludmila Geanina Munteanu, medic primar chirurgie pediatrică.

”Nu avem puterea să băgăm în buzunare, asta e realitatea”

Mai mult decât atât, familia băiatului susține că acesta nu a fost îngrijit așa cum trebuie și că asistentele l-ar fi ignorat total.

„Cei mai de jos, care îi văd mai de jos, se tratează cu indiferență pentru că poate nu avem puterea să băgăm în buzunare, asta e realitatea”, mărturisește Florica Gheorghe, bunica micuțului.

Polițiștii au deschis un dosar penal de moarte suspectă în acest caz.  Se așteaptă raportul medico-legal. Pe de cealaltă parte și spitalul a început o anchetă internă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel