luni, martie 30, 2026
9.3 C
București

Dieta de opt ore: mănânci orice și oricât și dai jos până la 10 kilograme. Există o singură interdicție

Pierdeţi kilogramele după ceas. Asta promit autorii cărţii „The 8-Hour Diet” („Dieta de opt ore”) David Zinczenko şi Peter Moore. Potrivit celor doi, se pare că persoana care vrea să slăbească poate mânca orice şi oricât. Singura interdicție e să nu mai mănânce nimic după intervalul de opt ore pe zi pe care l-a stabilit în prealabil.

Dacă e respectată această simplă regulă, atunci acul cântarului va indica mai puţin cu până la două kilograme şi jumătate cu fiecare săptămână ce trece.

Puteţi mânca orice doriţi

Avantajul principal al acestei cure este că nu trebuie să vă abţineţi de la nimic. Consumaţi cu încredere alimentele preferate, dar nu toate o dată, ci doar pe parcursul a opt ore din cele 24 ale zilei. Ideal e să alegeţi un interval orar pe care să îl respectaţi, de exemplu 9:00-17:00 sau 11:00-19:00. Dieta este convingătoare, iar programul în sine, destul de simplu de manevrat, astfel încât cercetătorii care au studiat acest mod de alimentaţie au pus chiar şi ei dieta în practică. Şi a dat rezultate uimitoare: nu e vorba doar despre o scădere în greutate, ci despre reducerea riscului bolilor de inimă şi al diabetului, plus încetinirea procesului de îmbătrânire.

Intervalul extins de alimentare distruge buna stare a sistemului digestiv

Hrana consumată în afara orelor recomandate nu mai e procesată de corp, şi astfel apare grăsimea în jurul coapselor ori abdomenului. Dar iată ce spun despre asta chiar autorii cărţii: „Apariţia luminii artificiale a dus şi la extinderea artificială a perioadei în care mâncăm. Ritmurile noastre circadiene sunt dotate cu un semn «stop» natural şi ne lovim de acest semn aproape în fiecare zi. Intervalul extins distruge starea bună a sistemului digestiv şi intervine în hormonii şi enzimele care îl conduc”.

Citeste si…

Diabetul, urmare a faptului că stăm treji până târziu

Mai mult, o ipoteză prezentată în carte spune că diabetul este cauzat de faptul că stăm treji până noaptea şi că mâncăm la ore târzii, aceleaşi obiceiuri nesănătoase făcându-se vinovate şi de statisticile alarmante ale persoanelor obeze din Statele Unite, se arată pe site-ul www.8hourdietbook.com.
Un alt argument adus în favoarea dietei este distanţa mare de la cină până la micul dejun. Dacă totul se respectă ca la carte, atunci ar trebui să vorbim despre 16 ore de „pauză”, de care stomacul se bucură în tihnă şi se ocupă de digestie.

• „Dieta de opt ore“ dă rezultate şi dacă e urmată doar trei zile pe săptămână. Evident însă, nu trebuie să vă aşteptaţi ca numărul de kilograme pierdute să fie la fel de mare ca în cazul în care aţi ţine dieta în mod constant.

Atenţie! Este indicat ca această cură să fie ţinută cinci-şase săptămâni, timp în care veţi putea slăbi circa 10 kilograme.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Profesorul dr. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”

Neurochirurgul Vlad Ciurea a oferit din nou sfaturi românilor...

Semnal de alarmă tras de cercetător: Poți dezvolta o boală gravă dacă…

Cercetătorii de la Harvard University au analizat datele...

Ministrul Muncii anunță când vin ajutoarele pentru seniori și când va fi eliminat CASS de la pensii

Creșterea vârstei de pensionare, ce se întâmplă cu pensionarea...

Mitul „nu mânca după ora 18” este fals. Nu e o greșeală. Ce spune dr. Mihail Pautov

Mitul „nu mânca după ora 18” este fals. Nu...

Descoperire importantă în prevenirea atacului de cord. O nouă pastilă poate face minuni

Descoperire importantă în prevenirea atacului de cord. O nouă...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și