Sari la conținut

Doctorița care a lăsat-o pe Alexandra Ivanov să moară în agonie a fost concediată

Sursă foto: arhivă personală
Alexandra Ivanov a murit la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani.

Medicul Mariana Pitrop, care era de gardă în noaptea în care Alexandra Ivanov a murit în spital, a fost dat afară. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani a dispus desfacerea contractului de muncă al acesteia de pe Secţia de obstretică şi ginecologie, considerată responsabilă de moartea Alexandrei Ivanov, o tânără de 25 de ani care ajunsese la Maternitate pentru a naşte, scrie Agerpres.

Decizia a fost luată pe baza unei propuneri formulate de către Comisia de Disciplină a Spitalului Județean, motivată de neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către medic. Managerul spitalului, medicul Monica Adăscăliței, a declarat că în urmă cu două luni, Comisia de Disciplină a Spitalului Județean a început o anchetă legată de decesul Alexandrei Ivanov. Ancheta s-a concentrat pe personalul medical care și-a desfășurat activitatea în data de 18 august 2023, concentrându-se exclusiv asupra activității administrative a personalului care a participat la gardă în acea zi.

Sancțiuni inclusiv pentru asistenta care era de gardă

Conform raportului de cercetare disciplinară, au fost formulate propuneri pentru cele trei persoane implicate: infirmiera, asistenta și medicul de gardă. În cazul infirmierei, nu s-au luat măsuri administrative, în timp ce asistenta care a lucrat în garda de pe 18 august a primit o sancțiune constând în diminuarea salariului pentru o perioadă de trei luni. În ceea ce privește medicul de gardă din aceeași dată, propunerea Comisiei de Disciplină a fost desfacerea contractului individual de muncă.

De asemenea, medicul Mariana Pitrop este cercetată penal pentru ucidere din culpă, iar investigația legată de decesul Alexandrei Ivanov este în curs de desfășurare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Alexandra Ivanov a decedat la aproximativ nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoșani. Aceasta era însărcinată în luna a treia și a fost adusă la spital cu ambulanța după ce a acuzat dureri și hemoragie. Cu toate acestea, după ce a fost supusă unui set de analize și perfuzată, personalul medical a ignorat-o pe tot parcursul nopții.

Starea ei de sănătate s-a deteriorat semnificativ dimineața, iar Alexandra a decedat în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Un raport preliminar întocmit de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a indicat că tânăra de 25 de ani nu a primit îngrijiri medicale timp de aproape șapte ore.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel