Sari la conținut

Două femei care au murit pentru scurt timp au povestit ce se întâmplă după moarte!

moartea
Sursa foto: Unsplash
Ce se intampla inaintea mortii

Din cuprinsul articolului

Poate și tu te-ai întrebat ce se întâmplă cu noi după moarte? Din punct de vedere medical știm ce se întâmplă cu corpul care trece în neființă. Dar ce se întâmplă cu sufletul?

Două femei care au murit pentru scurt timp, susțin că au reușit să vadă ce se întâmplă cu sufletul când murim. Ambele au povestit lucruri similare, iar concluzia este că Raiul este un loc minunat.

Cele două femei au fost invitate la un show TV unde și-au povestit întâmplările, potrivit Daily Star. Una a povestit că s-a reîntâlnit cu prietena ei cea mai bună, care se stinsese din viață în urmă cu doi ani. Cea de-a două a menționat că l-a văzut pe Iisus Hristos.

„Iisus m-a îmbrățișat”

Betty, 78 de ani, a simțit cum este să moară în timpul unei operații de histerectomie.

„Eram la recuperare și, brusc, am simțit cum se scurge din mine fiecare picătură de sânge, apoi am avut senzația că sufletul îmi iese din corp cu o viteză extraordinară. M-am uitat în jos și mi-am văzut corpul lungit pe pat. Mi-am dat seama că am murit”, a povestit ea.

Apoi, Betty susține că a văzut „bărbați antici reali” care i-au spus că a murit. Iar ea le-ar fi spus că vrea să-și vadă familia, după care ar fi ieșit în zbor pe geam și au mers la ea acasă.

„Soțul meu stătea pe fotoliu și m-am așezat lângă el, eram îngrijorată pentru că nu știa că am murit, nici copiii nu știau, și mă îngrijoram pentru ei. Apoi am reușit să văd un pic din viitorul lor și am văzut că vor avea vieți bune”, a mai spus Betty.

În continuare, femeia a povestit că s-a întors pe patul de spital și a intrat într-un tunel, apoi într-un spațiu negru unde s-a simțit „extrem de relaxată și confortabilă”.

La capătul tunelului, spune că a întâlnit o persoană care ar fi fost Iisus Hristos: „M-a îmbrățișat și mi-a spus că încă nu mi-a venit timpul. Trei femei – îngeri – au apărut, iar Iisus le-a spus să-mi arate tot ce am nevoie să știu, apoi am fost dusă la cea mai frumoasă grădină pe care am văzut-o vreodată, ceva nu am văzut pe Pământ. După îngerii m-au dus în jurul fiecărei planete, iar Iisus mi-a spus că trebuie să mă întorc pe Pământ, însă eu nu îmi doream. Ulterior am văzut cel mai frumos bărbat, era Dumnezeu, și mi-a spus că trebuie să mă întorc, apoi mi-am văzut trupul și am intrat în el”.

Betty i-a povestit medicului ce a văzut, iar acesta a confirmat faptul că ea a murit pentru scurt timp.

„Mi-a fost arătat viitorul copiilor”
De cealaltă parte, Jessie (31 de ani) spune, de asemenea, că nu se mai teme de moarte.

„Dacă mi-ai fi spus acum 10 ani că voi experimenta o parte din moarte, nu te-aș fi crezut, nici măcar nu cred în Dumnezeu”.

Povestind cum a simțit moartea, Jessie a spus: „De la distanță puteam să văd o siluetă și mi-am dat seama că este una dintre cele mai bune prietene care murise cu doi ani înainte. De asemenea am văzut o lumină puternică și atunci am realizat că asta este moartea, este moartea mea”.

Jessie a mai spus că a văzut cum moartea ei i-a afectat pe soțul și copiii ei.

„Mi-a fost arătat cum va fi afectată familia mea – cei doi copii ai mei, deși îndurerați, vor crește și vor avea vieți bune”, a spus ea.

Însă această experineță nu a durat mult pentru Jessie. Aceasta a mai spus că intrarea din nou în propriul trup a fost o acțiune dureroasă.

Și Jessie le-a povestit medicilor ce a văzut, aceștia spunându-i că a fost pe linia dintre viață și moarte.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel