Sari la conținut

Dr. Fauci face noi previziuni privind finalul pandemiei. Ce măsuri ar trebui luate?

anthony

Anthony Fauci, cel mai reputat expert în boli infecţioase din Statele Unite, atrage atenția populației că ne îndreptăm cu pași repezi spre un nou val o dată cu venirea sărbătorilor de Crăciun

”În următoarele două săptămâni din decembrie ne aşteptăm, din nefericire, la o creştere care se va suprapune actualei creşteri. Nu vreau să sperii oamenii, vreau doar să spun că nu este prea târziu să facem ceva”, a afirmat Fauci într-un interviu acordat emisiunii “Meet the Press” de la NBC.

În ciuda tuturor semnalelor de alarmă trase de către autorități privind călătoriile cu prilejul Zilei Recunoștinței, au fost peste 1 milion de oameni care s-au deplasat cu avionul pentru a fi alături de familiile lor.

Spitalizările din cauza Covid-19 au crescut astfel în 46 de state americane, precum Nevada, Ohio şi Pennsylvania, potrivit datelor publicate de Washington Post.

Ţara cea mai îndoliată în lume de pandemia de Covid-19, cu peste 266.000 de decese, SUA au depăşit vineri pragul de 13 milioane de cazuri, conform bilanţului întocmit de Universitatea Johns Hopkins.

„Spitalizările cunosc un vârf în prezent de aproape 95.000. Circa 20% dintre pacienţii din spitale au Covid-19, deci este o perioadă foarte periculoasă”, a adăugat el.

„Închideţi barurile şi păstraţi şcolile deschise”, a sfătuit Anthony Fauci.

Imunologul a căutat totuşi să-şi asigure concetăţenii amintind că un vaccin va fi disponibil din decembrie pentru persoanele cu cel mai înalt risc de a dezvolta o formă gravă a maladiei.

Trebuie ca oamenii să ştie că „procesul de dezvoltare a acestui vaccin a fost făcut cu rigoare ştiinţifică. Securitatea nu a fost compromisă”, a insistat el.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel