Categories: Ştiri sănătate

Dr. Mihaela Bilic: Comoditate infantilă care ne costă silueta și sănătatea! Nici de mâncat nu mâncăm și ne mai și îngrășăm!

Dr. Mihaela Bilic, cunoscutul medic nutriționist care militează intens pentru reîntoarcerea la natură și la mâncarea tradițională trage un nou semnal de alarmă în ceea ce privește tendința generalizată a societății moderne de a mânca pe fugă și de a îngurgita alimente pasate.

Nu este prima dată când medicul nutriționist atrage atenția vizavi de greșeala de a bea fructele, nu de a le mesteca, uitând sau omițând un adevăr: fibrele se pierd dacă storci fructele. Așadar, care este mesajul Mihaelei Bilic, postat pe pagina domniei sale de Facebook:

Fructele băute se depun pe burtă, exact ca berea

”Mâncarea se mănâncă cu lingura, nu se bea cu paiul! Oare mi se pare mie sau suntem supuși unui proces de infantilizare în masă? Am devenit cu toții nou-născuți de e nevoie să consumăm alimentele pasate, mărunțite, gata mestecate?!

Am ajuns să bem totul cu paiul din comoditate sau de dragul biberonului. Cheltuim o grămadă de bani pe storcătoare performante uitând că avem dinți și măsele proiectate să facă asta-și doar atunci când mestecăm putem să ne săturăm! Consumăm extract de nutrienți în pahare frumos colorate uitând că nu ajutăm cu nimic organismul scurtând timpul de digestie și absorție-sunt un fel de perfuzie de glucoză direct în venă! Alegem smooth-iuri de fructe și legume pentru că par mai trendy decât banala supă/ciorbă, ignorând că se transformă în colăcei de grăsime, exact ca berea.

De ce preferă tinerii produsele fast-food? Pentru că sunt ușor de mestecat. Nu gustul este principalul motiv, ci consistența. De ce luăm din raft o sticlă cu suc fresh în loc de un recipient cu supă? Pentru că se poate bea, în loc să fie mâncat cu lingura. Comoditate infantilă care ne costă silueta și sănătatea! Economisim timp la preparat și mestecat, însă ne bombardăm ficatul cu lichide ce se vor alternative de mâncare sănătoasă. Rezultatul este o confuzie majoră la nivel de percepție: creierul nostru consideră orice lichid ca fiind apă. Adică nici de mâncat nu mâncăm și ne mai și îngrășăm!

Filozofia budistă spune să mesteci până și apa

Bebelușii și persoanele în vârstă mănâncă totul pasat pentru că nu au dinți. Noi, adulții, avem dinți dar ne e lene să-i folosim. Și în loc să ținem cu sănătatea noastră și să consumăm produsele cât mai puțin procesate, cât mai aproape de forma lor naturală, dură și greu de mestecat, dăm în mintea copiilor și stăm cu biberonul în mână.

Filozofia budistă spune să mesteci până și apa. Eu aș spune să renunțăm la pai și să ne întoarcem la lingură. Iar dacă mai și mestecăm fiecare înghițitură nu de 30, dar măcar de 10 ori, atunci suntem în siguranță. Nu tăiați din timpul alocat mesei, nu dați pe gât lichide ce se vor hrănitoare, ființa noastră este rudimentară și are nevoie nevoie de măcar 15 min ca să realizeze că a mâncat și s-a săturat. Lingura e mai sigură decât paiul când vine vorba de lăcomie și unde mai pui că nici la volan, nici în canapea și nici pe stradă nu poți să mănânci cu lingura!”, conchide nutriționistul.

Recent Posts

Sunt probleme cu pensiile: Mulți nu și-au primit banii înainte de Paște. Ce decizie s-a luat

Probleme cu pensiile românilor. Autoritățile spuneau că toți pensionarii își vor primi pensia înainte de…

23 de minute ago

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple pe care un…

53 de minute ago

Medic: Nici cea mai grasă carne nu îți va crește colesterolul dacă o mănânci cu asta

Friptura de miel este vedeta zilei de Paște și este nelipsită de pe mesele românilor…

o oră ago

„Sfârșitul rasei umane”: Previziunea dramatică a lui Stephen Hawking care se adeverește deja

Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lume. Teoriile,…

2 ore ago

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

2 ore ago

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic