Sari la conținut

Dr. Vlad Ciurea, despre factorul neașteptat care duce la boala Alzheimer: „Să nu uităm că una dintre cauzele bolii Alzheimer este chiar…”

Vlad Ciurea

Boala Alzheimer este o afecțiune degenerativă a sistemului nervos care se manifestă prin probleme de memorie, gândire și comportament. Aceasta evoluează treptat, iar simptomele se agravează în timp, afectând activitățile zilnice ale persoanelor care dezvoltă afecțiunea. Dr. Vlad Ciurea, renumit neurochirurg, dezvăluie care este unul dintre cei mai importanți factori care duc la boala Alzheimer.

Boala Alzheimer este cunoscută drept afecțiunea ce determină pierderea memoriei si a altor capacități cognitive. Aceasta poate deveni suficient de severă pentru a afecta semnificativ activitățile cotidiene și scăzând abilitatea persoanei de a funcționa independent.

Dr. Vlad Ciurea dezvăluie cauza neașteptată a bolii Alzheimer

„Vrem – sau ni se cer – prea multe lucruri din câte avem nevoie să facem. Ne-am obișnuit să muncim foarte mult, să „întindem” timpul pentru performanțe de scurtă durată.

Nu se poate ca unei persoane să îi dai în același timp cinci comenzi, că se pierde. Apare acest fenomen de epuizare nervoasă, foarte frecvent în zilele noastre. Se numește nevroză de suprasolicitare sau, simplu, oboseala creierului.

Trebuie să le luăm pe rând, fiecare lucru la timpul lui. Dar orice lucru îl începi, du-l până la capăt. Pentru că acțiunile neterminate rămân în creier, ca niște reziduuri.

Nu recomand să bem cafea după ora 17, doar ca să rezistăm mai mult. Să nu uităm că una dintre cauzele bolii Alzheimer este chiar această suprasolicitare a creierului.

Trebuie să îi dăm creierului ce îi place, în funcție de fiecare dintre noi și micile lui momente de relaxare. Așa cum dăm stomacului un desert, o prăjiturică”, spune Prof. Univ. Dr. Vlad Ciurea, neurochirurg, potrivit DC News.

Ce putem face pentru a ne „răsplăti” creierul?

„-O melodie (mie de exemplu îmi place și muzica latino! Îl ascult cu plăcere pe Julio Iglesias)

– O carte bună

– O discuție bună

– O emisiune bună – fără scandal, politică, război, agresivitate sau cinci accidente pe minut

– Un răsărit de soare.

Lista e foarte lungă și e întotdeauna personalizată. Fiecare cu micile lui bucurii. Vă recomand să nu uitați de ele!”, adaugă medicul.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel