Sari la conținut

Dragoș Bucur: „Am diabet de 23 de ani”. Cum reușeşte să îşi țină boala sub control

Dragoș Bucur explică cum își ține diabetul sub control, chiar și în direct la Românii au talent

Dragoș Bucur, cunoscutul actor și jurat la emisiunea „Românii au talent” de la Pro TV, a dezvăluit recent cum reușește să gestioneze diabetul, boală cu care se confruntă de 23 de ani, chiar și atunci când este în direct la TV. Disciplina și pasiunea sunt cele care îl ajută să învingă orice provocare.

Cum își ține Dragoș Bucur diabetul sub control în emisiunea live?

De-a lungul timpului, actorul a învățat să-și țină diabetul sub control și a explicat că boala nu i-a afectat niciodată cariera profesională. Juratul a mărturisit că în trecut făcea excese alimentare, în special consumul de sucuri dulci, care sunt extrem de nocive pentru persoanele cu diabet, dar acum a adoptat un stil de viață sănătos.

„Nu (n.r.: nu le-a dat emoții colegilor lui de la Românii au talent din cauza diabetului), cred că au fost doar două momente în care le-am spus că trebuie să mă duc să-mi iau insulină, că mi-o uitasem. Eu am diabet de 23 de ani şi nu mi-a afectat deloc carieră.” a declarat Dragoș Bucur, conform Viva.

„Nu mai fac (n.r.: excese). Înainte mai făceam excese, mai rău ca sucurile nu poate fi nimic pentru diabetici. În ultimul timp m-am mai temperat, dar dacă vreau la un moment dat să mănânc ceva dulce, mănânc fără probleme. Sunt mai multe metode de control al glicemiei, eu am un senzor de glicemie Dexcom pe care îl folosesc de ani de zile şi-mi arată în timp real glicemia şi atunci pot să compensez oricând cu insulină”, a explicat actorul pentru Ok! Magazine.

Cum a aflat Dragoș Bucur că are diabet?

În urmă cu câteva luni, actorul a povestit momentul în care a primit diagnosticul. Avea doar 22 de ani și era într-un turneu de promovare a filmului „Furia”.

„Aveam 22 de ani. Eram în campania de promovare a filmului Furia, a lui Radu Munteanu, și am plecat cu el, cu Vasluianu, cu Dorina Chiriac în turneul ăsta prin țară. Îmi aminteam că eu dormeam în mașină, ajungem în locațiile respective, mergeam la premieră, după care la restaurant. Beam, mâncam și mă culcam. Poliurie, polifagie, polidipsie. Adică faci pipi des, mănânci mult, îți e sete în permanență. Sunt aceste trei simptome clasice. Slăbisem cred că vreo 15 – 20 de kilograme și la un moment dat te duci la doctor”, a declarat în cadrul podcastului „Acasă la Măruță”.

Cum reușește să controleze boala zi de zi?

Dragoș Bucur respectă reguli stricte legate de dietă și știe foarte bine ce alimente îi fac bine în gestionarea diabetului.

„Nu am mai mâncat dulciuri de la prânz. Nu mănânc în fiecare zi și oricum am vreun an-doi de când am înlocuit dulciurile cu dulciurile din fructe. Când simt nevoie de dulciuri apelez la un smoothie sau fructe, ori smochine, cam așa ceva, dar mai mănânc și dulciuri.” a spus actorul pentru Click!

El a explicat că trebuie să fie foarte atent la glucide, deoarece acestea îi pot crește glicemia.

„În cazul meu, glucidele sunt cele mai importante, pentru că ele îmi ridică glicemia, dar în momentul în care tu știi cât ai glicemia și știi care este necesarul de insulină pentru zece hidrați poți tot timpul să compensezi. Îți dau un exemplu… o felie de pâine are zece hidrați, necesarul meu pentru insulină pentru zece hidrați este de două unități de insulină.”

Actorul adaugă și detalii despre calculul atent al carbohidraților în alimentație:

„Atunci, eu mănânc două felii de pâine și asta înseamnă 20 de hidrați. 20 de hidrați ori douăzeci de unități de insulină înseamnă patru unități de insulină. Așa că dacă mănânc două felii de pâine, îmi fac patru unități de insulină. Știu câți hidrați are o felie de pâine, 50 de grame paste sau de orez au zece hidrați, 80 de grame de mămăligă au zece hidrați, un ecler clasic are în jur de 25 de hidrați, un pahar de suc de portocale, în funcție de mărime, între 15 și 30 de hidrați.”

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel