marți, aprilie 7, 2026
13.1 C
București

DSP Constanța, anunț privind calitatea apei după ce s-au recoltat primele probe la început de sezon estival

DSP Constanța, anunț privind calitatea apei. Ce au declarat anunță reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din Constanța după ce au recoltat primele probe la început de sezon estival.

Calitatea apei mării este excelentă, anunță reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din Constanța, care au recoltat primele probe la început de sezon estival. Doctorul Luiza Căruceru, specializată în igiena mediului.

Luiza Căruceru: În data de 23, am făcut zona Mangalia și avem deja rezultatele, care sunt foarte bune, deci se încadrează la calitate excelentă. Se urmăresc doi parametri: Escherichia coli și enterococul şi acum, la Uniunea Europeană, se pune problema analizei cyanobacteriilor. Sunt niște microorganisme, care în situația în care se dezvoltă un număr foarte mare, pot dezvolta o oarecare toxicitate.

Astfel de analize se fac în întreaga Uniune Europeană. Potrivit colegilor noștri de la Radio România Constanța, din două în două săptămâni, inspectorii DSP vor recolta probe de 50 de puncte de pe litoral. Turiștii pot afla informații despre calitatea apei de pe pagina de internet a Direcției de Sănătate Publică din Constanța, iar în curând și de pe panourile amplasate pe plajă, scrie RRA.

Citeste si…

Prisăcaru Theona
Prisăcaru Theonahttps://www.doctorulzilei.ro/
Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Criză de sânge! Direcţia de Sănătate Publică face apel către populaţie să doneze

Criză de sânge în spitalele din Vaslui! Reprezentanţii Direcţiei...

Citește și