Durerea de umeri și înțepenirea gâtului, semnele spondizolei cervicale. Ce e de făcut

Spondiloza cervicală simptome. Spondiloza cervicală este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni ale persoanelor care petrec mult timp pe scaun, la birou.

Boala aduce cu sine dureri de gât sau chiar înțepenirea acestuia, iar persoana în cauză nu mai este aptă de a lucra la cote optime. Dacă durerea nu cedează la antiinflamatoare mai mult de o săptămâna este indicat să mergi la medic.

În literatura de specialitate, spondiloza cervicală este definită ca o afecţiune degenerativă a vertebrelor şi discurilor intervertebrale din regiunea gâtului, boala care se manifestată tipic prin dureri în zona cefei şi umerilor.

Specialiștii susțin că spondiloza cervicală presupune modificarea oaselor, vertebrelor, a discurilor și a încheieturilor de la nivelul gâtului. Uneori, boala afectează persoanele în vârstă, cauza fiind îmbătrânirea, dar în ultimii ani este tot mai des întâlnită la tineri.

Cauze. Spondiloza cervicală

  • Îmbătrânirea este principalul factor de risc. De regulă, după vârsta de 50 de ani, oasele și ligamentele se îngroașă, îngustând canalul spinal, iar mișcările devin dificile. Totodată, discurile care amortizează șocurile se subțiază și nu mai pot proteja corespunzător vertebrele.
  • Sedentarismul, un alt factor de risc mai ales la persoanele tinere care au spondiloză cervicală.
  • Un alt factor de risc sunt loviturile, traumatismele. Aceste neplăceri se întâlnesc mai ales la sportivii de performanță.
  • Postura incorectă joaca un rol foarte important în modificările coloanei vertebrale, ducând la apariția spondilozei cervicale.

Spondiloza cervicală simptome

  • Dureri ale gâtului și înțepenirea acestuia,
  • Dureri de cap,
  • Dureri de umeri și brațe,
  • Imposibilitatea de a roti sau de a îndoi gâtul.

Atunci când spondiloza se accentuează, are loc o mare presiune pe coloana vertebrală, și astfel apare o nouă afecțiune numită mielopatia. Simptomele acesteia includ: furnicături, amorțirea, slăbirea membrelor superioare și inferioare, apare o lipsă a coordonării și mersul este dificil, are loc pierderea reflexelor și apar spasmele musculare.

Spondiloza cervicală tratament

O simplă radiografie poate diagnostica spondiloza, foarte rar fiind necesare investigaţii mai ample, precum rezonanţă magnetică sau tomografia computerizată.

Din păcate, boala nu se vindecă, dar există tratamente care să amelioreze durerea și să crească calitatea vieții pacientului. De ajutor sunt și masajul, gimnastica medicală, kinetoterapia. Medicamentele administrate în spondiloză sunt antiinflamatorii, antialgice şi decontracturante.

Recent Posts

A doua zi de Paști. Ce trebui să faci în Lunea Albă pentru a avea noroc tot anul

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după…

20 de minute ago

Un tip banal de activitate fizică scade riscul de deces prin infarct cu aproape 40%

Un nou studiu realizat de cercetătorii englezi a avut rezultate surprinzătoare privind scăderea substanţială a…

40 de minute ago

Bucureştenii au înroşit liniile de urgenţă de la salvare

Peste 6.500 de persoane au apelat la Serviciul de ambulanţă Bucureşti - Ilfov în minivacanţa…

60 de minute ago

Cât timp este recomandat să păstrezi salata de boeuf în frigider? Marea greșeală a românilor care ajung să se confrunte cu intoxicație alimentară

Salata de boeuf este unul dintre principalele preparate care se găsește pe mesele românilor în…

2 ore ago

Astăzi începe Săptămâna Luminată, moment în care se deschid Porție Raiului. Tradiții și superstiții în Săptămâna Luminată, pentru a avea noroc tot anul

Săptămâna Luminată este săptămâna care urmează Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic