Sari la conținut

Eclipsa de Soare pe 8 aprilie. Camelia Pătrășcanu: „Acum e momentul să facem ce ne doream de mult, dar nu am avut curaj”

horoscop
Sursă foto: arhivă Doctorul ZIlei
Horoscop

Eclipsa de Soare pe 8 aprilie. Majoritatea zodiilor vor avea parte de oportunități neașteptate în perioada Eclipsei de soare din data de 8 aprilie 2024.

Pe data de 8 aprilie 2024, va avea loc o eclipsă totală de Soare, unde Luna va trece între Soare și Pământ, acoperind complet discul solar și întunecând cerul, asemănător cu un răsărit sau apus.

Aceasta va fi a 15-a eclipsă totală din secolul al XXI-lea și a 18-a trecere a umbrei Lunii peste Pământ în acest secol.

Eclipsa de Soare pe 8 aprilie. Cum sunt zodiile influențate?

Această eclipsă va avea loc în semnul Berbecului, ceea ce înseamnă că drumurile tale vor fi eliberate pentru a putea merge înainte cu un vis, o viziune și un simț al adevărului despre cine ești cu adevărat.

„Pe 8 aprilie seara se formează Luna Nouă și se încheie efectul pe 9 aprilie la prânz. Avem două zile cu Luna în Berbec și cu efect de Eclipsă de Soare.

Energia Berbecului are mai mari șanse în tot acest context astral să ajungă în sistemele noastre energetice. Berbecul vrea să ne urmăm calea proprie. Totul va fi foarte personal, subiectiv, pentru că ne raportăm la propria noastră persoană. Dorim să facem lucruri care ne reprezintă.

Multe planete ne invită să gândim cu capul nostru, să luăm decizii pe ce simțim, de aceea e și un act de curaj, căci traseul poate fi original și unic, nerepetat de nimeni până acum. E, de asemenea, un moment în care facem ce ne doream de mult, dar nu am avut curaj. Urmăm o cale pe care ne-am dorit să o urmăm de multă vreme”, avertizează camelia Pătrășcanu, potrivit fanatik.ro.

Majoritatea zodiilor vor avea parte de oportunități neașteptate în perioada Eclipsei de soare din data de 8 aprilie 2024.

Eclipsa de Soare pe 8 aprilie. Berbec- Transformări interioare

Berbecii au un moment cu adevărat glorios, foarte important. Pot avea loc niște transformări interioare, conștientizări puternice, dar și motivări pentru a continua ce și-au propus.

Taur- Concluzii importante

Taurii au o Eclipsă de Soare aducătoare de niște rezultate, roade bune sau rele ale lucrurilor pe care le-au făcut. Acum trag concluzii în urma unor decizii mari pe care le-au luat. Înțeleg acum cauzele, de ce au acționat într-un anumit fel.

Gemeni- Conștientizări

Gemenii conștientizează care e mediul cu adevărat prielnic pentru ei, care sunt prietenii adevărați, ce îi leagă, dacă au valori și principii comune. Luna Nouă le aduce revelații în legătură cu faptul că sunt într-un loc nepotrivit. Alții conștientizează cât sunt de singuri și își doresc să facă parte din anumite grupuri.

Rac- Putere

Racii au Luna Nouă în zona puterii și pot lua decizii mari de viață atât profesional, cât și conjugal. Fac un lucru pe care trebuiau să îl facă de mult și se ridică la demnitatea crezurilor și convingerilor lor, a moralității lor. Au de-a face cu persoane puternice, influente și își vor spune punctul de vedere.

Eclipsa de Soare pe 8 aprilie. Leu- Claritate

Leii au o Eclipsă de Soare care îi ajută să înțeleagă consecințele pe termen lung ale unor crezuri personale, proiecte sau acțiuni. Își dau seama dacă este bine pentru ei, pot aprecia mai multe lucruri. Pot avea o claritate mai mare acum, anticipând niște consecințe.

Fecioară- Curaj

Fecioarele își calcă pe teamă, pe reținere, pe discreție, pe toate atitudinile care le făceau ezitante sau refractare. Pot lăsa în urmă viciile, slăbiciunile, pot renunța la atitudini care sunt pierzătoare: prea multă neîncredere, învinovățire, criticism. Este curajul de a face un sacrificiu și a merge mai departe.

Balanță- Rebranduire

Balanțele au o Eclipsă de Soare produsă în zona imaginii. Înțeleg că plătesc scump atașamentul lor excesiv. Pot hotărî, mai ales că Mercur e retrograd, ceva ce trebuiau să facă de mult.

Scorpion- Chef de muncă

Scorpionii au Eclipsa în zona muncii, a activității și a dedicării. E foarte dinamică zona muncii, sunt mobilizați să lucreze. Pot relua un proiect sau o idee, învățând din ezitările trecute. Trebuie să vadă foarte limpede ce i-a făcut să ezite.

Eclipsa de Soare pe 8 aprilie. Săgetător- Dezinhibare și originalitate

Săgetătorii au Luna Nouă în zona libertății de expresie, a dezinhibării și originalității. Pot fi angrenați în anumite angajamente, dar ei vor eliberare. Vor mai mult spațiu să se desfășoare, să facă lucrurile în stilul lor.

Capricorn- Revelații

Capricornii au fenomenul fixat în zona căminului și a casei. Pot avea mari revelații, înțelegând că poate și-au eclipsat calitățile pe care nu le-au manifestat. Își spun propria opinie, dar într-un mod constructiv.

Eclipsa de Soare pe 8 aprilie. Vărsător- Revitalizare

Vărsătorii au o Eclipsă de Soare în zona cunoașterii. Pot avea sentimentul că ies dintr-un somn lung, că au lucrat la minima rezistență, că nu au dat ce au avut ei mai bun. Poate a fost un moment de acumulare, de odihnă, că trebuie să producă mai mult.

Pești- Șanse de câștig

Peștii au o Eclipsă de Soare în zona productivității. Pun la treabă abilitățile și capacitățile lor, urmând calea autentică, sinceră și corectă pentru ei. Se gândesc la câștig, iar Luna Nouă îi invită să nu mai fie modești.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel