Sari la conținut

EMA: Vaccinurile Pfizer, Moderna și Johnson&Johnson, eficiente împotriva noilor variante ale virusului SARS-COV-2

În urma studiilor care vizează evoluția virusului și mutațiile genetice ale acestuia, Agenția Europeană a Medicamentului susține că vaccinurile Pfizer, Moderna și Johnson&Johnson sunt eficiente împotriva noilor variante ale virusului SARS-COV-2.

Dintre cele 4 vaccinuri anti-COVID aprobate până în acest moment, numai serul produs de AstraZeneca s-a dovedit a fi ineficient, dezvăluie ANSA, potrivit Rador.

Din primele studii efectuate, vaccinurile ARN mesager (Moderna și Pfizer/Biontech) au „o eficacitate excelentă împotriva noilor variante ale COVID-19”. În același timp, „vaccinul recent aprobat Johnson&Johnson de către EMA” a ieșit de asemenea, eficient, a afirmat Marco Cavaleri, șeful biroului de strategia privind vaccinul din cadrul EMA, într-o audiență cu Comisia de Sănătate din Parlamentul European.

Vaccinul AstraZeneca, singurul ser care s-a dovedit a fi ineficient împotriva noilor variante ale virusului SARS-CoV-2

„Potrivit unui mic studiu pe 2.000 de cazuri, vaccinul AstraZeneca s-a dovedit a fi ineficient” împotriva variantei sud-africane, a explicat Cavaleri, indicând totuși că va fi necesar să așteptăm „studii mai ample” pentru a-i verifica eficacitatea reală.

Un acord de colaborare între compania germană IDT Biologika și Johnson&Johnson pentru a crește disponibilitatea vaccinurilor în Europa, a anunțat IDT Biologika într-un comunicat de presă. Potrivit comunicatului, grupul va aloca fabrica Dessau, până acum rezervată companiei farmaceutice Takeda, candidată la vaccinul împotriva bolii Dengue, la vaccinul Johnson&Johnson.

Între timp, vicepreședintele Comisiei UE, Frans Timmermans, admite erori „în comandarea vaccinurilor la Bruxelles, ca și în statele membre”. „Sunt pregătit să fac un bilanț la sfârșitul pandemiei. În acel moment vom putea vedea ce am făcut bine și ce am greșit”. În situația actuală, problema pusă pe masa discuțiilor este ca „toată Europa să primească vaccinul”.

Deși, apoi, purtătorul de cuvânt al Comisiei UE, Eric Mamer, precizează: „Dacă există lucruri care puteau fi îmbunătățite, nu este momentul achiziționării vaccinurilor”, ci „a implementării contractelor și a creșterii capacității de producție”.

Între timp, s-a ajuns la un acord cu Moscova pentru a începe producția vaccinului Sputnik „în Italia, Spania, Franța și Germania”, a anunțat Fondul Rus de Investiții Directe (RDIF), menționând că „sunt în curs negocieri cu un număr de alți producători pentru creșterea producției în UE”.

„Nu există discuții în curs cu compania” care produce vaccinul Sputnik, „dar Comisia Europeană și statele membre pot decide în orice moment extinderea portofoliului de vaccinuri. Este o procedură comună între Comisie și statele membre, care are loc la nivel de Steering board”, le-a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru Sănătate, Stefan de Keersmaecker, celor care întreabă dacă Executivul a primit cereri de a include Sputnik-V în portofoliul de vaccinuri al UE.

Între timp, Universitatea din Oxford asigură: controalele actualizate efectuate în Regatul Unit oferă „dovezi foarte liniștitoare” asupra vaccinurilor anti-Covid produse de AstraZeneca (administrate deja la peste 11 milioane de persoane) și confirmă că nu există „o creștere de cazuri de cheaguri de sânge” printre cei care l-au primit, a spus la BBC profesorul Andrew Pollard, responsabilul proiectului de cercetare de la Universitatea Oxford din care a luat naștere vaccinul AstraZeneca. Datele, a menționat Pollard, privesc Marea Britanie, adică „țara care a administrat până acum cel mai mare număr de doze (din acest antidot) în Europa”.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel