marți, august 3, 2021

Emilian Imbri: „Valul 4 vine după valul 3/ Virusul a plecat acum, dar neavând piciorușe, vine cu cei care se întorc din vacanțe”.

„Valul 4 vine pentru că vine după valul 3”, a declarat medicul Emilian

Imbri la B1 TV, subliniind totuși că acest al 4-lea val nu va fi la fel de puternic precum precedentele.

În momentul în care a fost întrebat dacă e o certitudine că va veni și valul 4, Imbri a glumit, spunând: „acum, dacă sunteți îngăduitori cu un om bătrân și care a făcut medicina și nu matematica, să nu-mi cereți să demonstrez că după 3 vine 4, pentru că n-o să fiu în stare”.

„Valul 4 vine după valul 3”

„Am ascultat, însă, declarațiile unor specialiști virusologi, epidemiologi, care mi-au dat credința și certitudinea că va veni și valul 4. Sigur că nici eu, nici ei nu au spus când va

veni acest val 4”, a declarat Imbri.

„Virusul a plecat acum, dar neavând piciorușe, vine cu cei care se întorc din vacanțe”

Specialistul a spus apoi că virusul a plecat, dar se va întoarce, căci va fi purtat de cei nevaccinați care se tot plimbă, prin urmare Covid-19 se va transmite prin cei care nu se vaccinează.

„Sigur că, în acest moment, e o scădere îmbucurătoare, chiar glorioasă a numărului de infectări cu un număr aproape de 0 al bolnavilor care se internează în spitale. Imaginați-vă că spitalul pe care îl cunosc foarte bine și în care am lucrat foarte mult timp are acum, din

aproape 500 de paturi, ocupate vreo 20 – 30 de paturi.

În scurt timp se va întoarce la tot ce trata până acum, bolile infecțioase altele decât COVID.

Am spus foarte clar – virusul a plecat. Acum, virusul neavând piciorușe, cu cine credeți că a plecat? A plecat tot cu oameni ca noi, care se mișcă dintr-o parte în alta.

De asta am spus că acum cei care s-au vaccinat s-au vaccinat, a rămas un număr destul de mare, chiar foarte mare de persoane care nu s-au vaccinat, tot în glumă spun, pentru că își doresc să fie gazde în continuare pentru când se va reîntoarce virusul în țară”, a mai

afirmat medicul Emilian Imbri.

Emilian Imbri știe de ce va veni valul 4

Care vor fi factorii care vor favoriza cel de-al 4-lea val Covid? Emilian Ioan Imbri, fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „​Dr. Victor Babeș”, este de părere că vremea călduroasă, faptul că oamenii petrec prea mult timp în aer liber și că se pleacă masiv în concedii, sunt cei mai importanți factori care favorizează apariția celui de al 4-lea val Covid.

„O dată, căldura. Apoi, faptul că se stă foarte mult în aer liber. Faptul că s-a plecat în concedii. Se pleacă în concedii, în momentul de față,

atât în țară, cât și în afara țării. Este clar că cine pleacă se și întoarce, mai mult ca sigur. dacă o parte dintre cei care se întorc aduc o cantitate suficientă cât să o transmită colegilor lor, ne vom trezi cu o nouă perioadă în care infectarea va atinge un nivel destul de serios.

(…) Acum nu ne mai vaccinăm, că a dispărut virusul! Păi când o năpădi din nou acest virus și ne-o trage din nou o lecție de asta de o să ne usture, atunci vom căuta din nou vaccinurile”, a mai spus Imbri.

Ultimele stiri

Parteneri