Andreea Marin a fost operată nu demult la coloana vertebrală și se pare că a fost o intervenție care i-a dat mari emoții. A așteptat rezultatele biopsiei cu teamă, întrucât exista și riscul unui răspuns nefavorabil.
Acum, fosta Zână a Surprizelor se află în plin proces de recuperare și face mișcare doar sub atenta îndrumare a unui instructor specializat.
„Ce m-a convins să mă operez este atenția mea constantă pentru sănătate și dorința de echilibru. Știm foarte bine că fără sănătate nu avem mai nimic. Aveam o problemă și trebuia analizată obiectiv, de un specialist. Am avut norocul să întâlnesc un medic deosebit, de o rară calitate umană, doctorul Dragoș Zamfirescu. Drumurile noastre s-au întâlnit într-o campanie umanitară la care am pus umărul – «Zetta – Ajută-ne să ajutăm!», ce are drept scop realizarea a 50 de operații complexe pro-bono.
Am căpătat încredere cunoscând mulți pacienți ce au trecut prin mâinile lui și mi-am spus că aici, acasă, vreau să mă operez și eu. Problema mea de sănătate a implicat riscuri, dar Dumnezeu a fost cu mâna pe umărul meu și îi mulțumesc. A existat chiar și riscul extrem de incomod al unui răspuns nefavorabil în urma biopsiei realizate în timpul operației, dar mă bucur nespus că sunt sănătoasă astăzi, recuperarea merge bine, am scăpat de disconfortul de zi cu zi din zona cervicală, am reînceput să merg la antrenamentele de sport și mă simt din ce în ce mai bine”, a declarat Andreea Marin pentru click.ro.
„Nu am restricții, poate doar protejarea zonei unde a avut loc incizia în timpul intervenției. Deocamdată, la sala de sport ocolesc anumite mișcări, dar îmi sunt permise celelalte 90%. Mi-am reluat deja complet activitatea și săptămâna aceasta, doctorul Dragoș Zamfirescu m-a scăpat și de ultimul pansament. Așa că mi-am regăsit confortul. Deocamdată lucrez cu un antrenor personal, care știe să ocolească mișcările care mi-ar forța zona cervicală. În rest, orice exercițiu e permis”, a mai spus vedeta.