Sari la conținut

Este obligatorie măsurarea temperaturii corporale pe durata stării de alertă. Care sunt precizările autorităților

Triajul epidemiologic se aplică obligatoriu în cadrul instituțiilor și operatorilor economici

Ministerul Sănătății a precizat că, pe durata a stării de alertă, în conformitate cu prevederile legale, triajul epidemiologic se aplică obligatoriu în cadrul instituțiilor și operatorilor economici.

Pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spațiu închis, fie în cadrul unei instituții publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor, se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât și altor categorii de persoane, vizitatori, clienți, consumatori.

De asemenea, în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măștii de protecție, i se poate interzice intrarea în spațiul închis.

Măsurarea temperaturii se va realiza prin termometrul non contact și se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului; în cazul în care temperatura depășește 37,3 grade Celsius, se poate repeta procedura după o perioadă de două, cinci minute de repaus.

În ceea ce privește situația cazurilor de infecție cu noul coronavirus, autoritățile au anunțat că până la data de 26 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 18.429 de cazuri de persoane infectate; dintre acestea, 11.874 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică au fost înregistrate 146 de cazuri noi de îmbolnăvire, numărul a scăzut în comparație cu ultimele două zile, când a fost 213. Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate, în ultimele 24 de ore, peste 8.500 de teste.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel