Categories: Ştiri sănătate

Esteticianul vedetelor se află în spatele clinicii din Constanța. Acuzații de vătamare corporală din culpă: „Sunt mutilată fizic și psihic”

Recent, polițiștii din cadrul de la Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție la sediul unei clinici medicale din municipiul Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă.

Clinica ar fi o cuna îndrăgită de vedetele din țară. Perchezițiile au fost efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă.

”Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la datele de 7 ianuarie 2021 și 3 decembrie 2022, un bărbat ar fi efectuat intervenții chirurgicale asupra a două femei, în urma cărora acestea ar fi fost vătămate corporal, susține Replica Online Constanța.

Conform site-ului oficial al clinici vizate, are coordonator medical pe esteticianul vedetelor, specialist în chirurgie plastică, cunoscut ca unul dintre cei mai apreciați chirurgi esteticieni din România cu peste 12.000 operații de succes.

Procurorii spun că, la datele de 7 ianuarie 2021 și 3 decembrie 2022, un bărbat ar fi efectuat intervenții chirurgicale asupra a două femei, în urma cărora acestea ar fi fost vătămate corporală.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie. În cauză, cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Recent Posts

Mircea Beuran: acesta este motivul apariței cancerului colo-rectal la vârste tinere

Raportul privind incidența cancerului în România arată că într-un deceniu nu s-a înregistrat niciun progres…

3 minute ago

Când se pot spăla rufele după Paște? Principalele reguli din Săptămâna Luminată

Săptămâna Luminată este perioada imediat după sărbătoarea Paștelui, cunoscută și sub numele de Octava Paștelui…

o oră ago

Avionul SMURD a aterizat la București. Florin Piersic transferat la Matei Balj

Avionul SMURD a aterizat la București. Florin Piersic transferat la Matei Balj. In această după-amiază…

10 ore ago

HOROSCOP cu Camelia Pătrăşcanu. Un „tren planetar” va lovi mai multe ZODII în zilele următoare

Astrologul Camelia Pătrășcanu a făcut previziunile astrale pentru perioada următoare. Multe zodii sunt influenţate de…

11 ore ago

Decizia luată de medicii din România în legatură cu Florin Piersic

Decizia luată de medicii din România în legatură cu Florin Piersic. Apar noi informații cu…

11 ore ago

Citeste si: