Sari la conținut

Europa, cea mai afectată de pandemie. România, pe locul 3 în clasamentul deceselor

Varianta Delta se răspândește în continuare, la nivel mondial. Aceasta a provocat ultimele valuri din toată lumea, având efecte devastatoare asupra oamenilor și a sistemului medical.

Europa, se pare, este cea mai afectată de pandemia de coronavirus, în acest moment. Specialiștii sunt de părere că lipsa restricțiilor din vară și rata de vaccinare scăzută sunt numai 2 elemente dintre cele care au contribuit la evoluția negativă epidemiologică.

România se află pe locul 3 în clasamentul deceselor înregistrate pe parcursul unei săptămâni.

România, pe locul 3 în clasamentul deceselor

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de degradarea situaţiei sanitare în Europa, unde numărul de infecţii noi de COVID-19 raportate zilnic creşte mai mult decât în alte regiuni ale lumii. Potrivit datelor oficiale la nivel european, România se află pe locul 3, într-un clasament tragic al deceselor înregistrate în ultimele şapte zile, comunică RRA.

Suntem din nou epicentrul epidemiei. Rata actuală de transmitere este ridicată în mai multe țări, iar dacă tendeninţa se menține, am putea înregistra o jumătate de milion de noi decese până în februarie, a avertizat directorul pentru Europa al Organizației, Hans Kluge.

Numărul de cazuri noi crește de aproape șase săptămâni, fiind de jur de 250.000 raportate zilnic ca și numărul de decese asociate infecție cu COVID-19, în medie, 3.600 pe zi, potrivit datelor oficiale.

Situații complicate trăiesc în prezent țările din estul Europei, care au o acoperire vaccinală foarte slabă. Cele mai multe decese raportate în ultimele șapte zile au fost în Rusia – peste 8.000, Ucraina – 3.800 şi României – 3.100.

Majoritatea covârșitoare a pacienților care mor în spitale nu aveau schema de vaccinare completă. Semnale de alarmă vin şi din Marea Britanie și Belgia, confruntate cu o explozie de cazuri noi în ultima perioadă.

Număr record de infectări în Germania, în rândul nevaccinați lor, în ultimele 24 de ore, aproape 34.000 teste pozitive, situaţie cu care ţara nu s-a mai confruntat din decembrie, anul trecut.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, epidemia s-a relansat în Europa din cauza vaccinării insuficiente și a relaxării restricțiilor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel