Sari la conținut

Explicația fascinantă pentru cele cinci porții de fructe și legume recomandate zilnic

Aportul optim de nutrienți și vitamine se obține printr-un calcul matematic simplu, gustos și sănătos: adunând de-a lungul unei zile cinci porții de legume și fructe, dintre care una poate fi înlocuită de suc proaspăt stors. Uneori însă, viața devine mult prea agitată pentru a atinge acest număr magic. Nutriționiștii români și cei polonezi și-au unit forțele pentru a le da adulților și copiilor deopotrivă cele mai bune sfaturi cu ajutorul cărora să atingă acest ideal.

 

“Cinci porții este minimum. Omul care conștientizează importanța legumelor și fructelor va vrea să consume mult mai mult ”, a explicat nutriționistul Șerban Damian, prezent astăzi la conferința de presă care a marcat încheierea unei campanii desfășurate în țara noastră de Uniunea Națională a Producătorilor de Sucuri din Polonia.

 

Denumit “Cinci porții de legume, fructe sau suc de fructe”, programul s-a desfășurat în perioada 2011-2014 atât în Polonia, cât și în țara noastră, în speranța de a crește gradul de conștientizare a importanței legumelor și fructelor, dar și a sucului de fructe.

 

Nicio masă fără legume și fructe

 

Publicul țintă al campaniei au fost mamele cu copii, care de-a lungul celor trei ani ai programului, au schimbat în bine obiceiurile alimentare ale familiilor lor. Interesant a fost că mai toate mamele au recunoscut că micuții lor preferă fructele (80%), dar nu sunt la fel de interesați de legume (57%). În plus, nouă din zece românce respondente au spus că dau fructe copiilor la școală. Pe de altă parte, doar 12% dintre mame au înțeles importanța numărului magic de cinci porții zilnice, 60% fiind convinse că sunt de ajuns și trei.
Ce înseamnă totuși o porție de legume, fructe sau suc și cum pot fi “strecurate” în dieta oricui?

“O porție înseamnă cam 80 de grame de legumă sau fruct și cam 200 de ml de suc proaspăt stors. Cinci porții sunt ușor de atins dacă mâncăm dimineața o roșie, la prânz o mâncare de legume și un măr ca gustare. Cuvântul cheie este diversitatea”, a mai arătat specialistul Șerban Damian.

 

Potrivit acestuia, ideal ar fi să mâncăm numai de sezon și să alegem piețele în defavoarea hipermarketului, însă nu ar trebui să facem o obsesie din aceste reguli: “Asta-i lumea în care trăim. Nici eu nu am laborator acasă, să văd cum a fost crescută roșia, încerc să mă iau după aspect, miros etc. În timpul iernii, decât nimic, mai bine mâncăm o legumă de import, dar mai bine ar fi să desfacem o conservă, un borcan de gem fără zahăr”.

 

La capitolul sucuri de fructe, lucrurile sunt chiar mai simple. Dacă vă hotărâți să le faceți acasă, aveți grijă să investiți într-un storcător de calitate, care păstrează și pulpa fructului, altfel veți extrage doar zaharurile. Dacă le cumpărați, ciți cât mai bine eticheta. “Acolo unde scrie 60% conținut de fructe, acela nu e suc, e doar o băutură”, explică Julian Pawlak, Președintele Asociației Uniunii Naționale a Producătorilor de Sucuri din Polonia.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: