sâmbătă, mai 2, 2026
12.5 C
București

FACIAS: Procedura actuală de soluționare a plângerilor de malpraxis medical blochează dosarele ani la rând. Organizația cere reformă urgentă

FACIAS: Procedura actuală de soluționare a plângerilor de malpraxis medical blochează dosarele ani la rând.  Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS)a menționat că actuala procedură de soluționare a plângerilor de malpraxis medical de la noi din țară nu respectă principiul celerității și acoperă abuzurile. Potrivit unei  analize a organizației, dosarele rămân blocate în instanță chiar și peste cinci ani, fără o hotărâre definitivă.

Cazuri blocate în Vâlcea: 14 plângeri de malpraxis

În ultimii cinci ani, la Direcția de Sănătate Publică Vâlcea au fost depuse 14 plângeri de malpraxis. Doar două au fost confirmate, însă ambele sunt contestate și încă nesoluționate definitiv.

Primul caz a fost deschis în luna septembrie a anului 2020 și confirmat în martie 2021, însă decizia definitivă nu este încă finalizată. Un alt caz, depus în 2024 și confirmată de comisie, procesul este de asemenea blocat în instanță. DSP Vâlcea recunoaște oficial că „durata medie de soluționare a unui caz de malpraxis nu poate fi precizată”, invocând complexitatea dosarelor.

Situația la nivel național

malpraxis
Sursă: România TV

Între 2023 – 2024, au fost depuse aproape 400 de plângeri de malpraxis medical în România. Doar 15 au fost confirmate, iar toate au fost contestate în instanță. FACIAS subliniază că acest sistem nu funcționează în interesul pacienților și că procedura actuală permite întârzieri excesive.

Citeste si…

Obstacole pentru pacienți

Principalele obstacole semnalate de pacienți îl reprezintă costurile expertizei medico-legale, care, din păcate, ajunge la 2.000 de euro. Aceste costuri limitează accesul real la justiție și reduc șansele pacienților de a obține despăgubiri corecte, arată asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune.

Solicitările FACIAS

Organizația cere Ministerului Sănătății să inițieze de urgență o reformă a procedurii de soluționare a plângerilor de malpraxis. FACIAS propune introducerea unor termene clare pentru soluționare, eliminarea blocajelor financiare și accelerarea contestațiilor din instanță, astfel încât pacienții să primească despăgubiri într-un timp rezonabil.

Citeste si…

Maria Mocanu
Maria Mocanu
Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Absolventă de Psihologie. Am inceput sa lucrez în presă în 2011, la EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate medicale și informații referitoare la evenimentele curente.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

De ce chimioterapia schimbă gustul alimentelor și cum influențează nutriția pacienților cu cancer

Chimioterapia poate modifica gustul și mirosul alimentelor, ducând la...

Zodia care cedează psihic în luna mai. Avertismentul dur al Cameliei Pătrășcanu

Care este zodia predispusă la burnout masiv în mai...

Obiceiul simplu de dimineață care îți poate detoxifia ficatul și creierul

Consumul de stafide înmuiate în apă este un obicei...

Horoscop 2 mai. Zodia care dă lovitura financiară azi! Vești neașteptate de la Neti Sandu

Horoscop Neti Sandu 2 mai. Află cine primește bani, cine...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și