Sari la conținut

Femeia care a împlinit 107 ani vorbește despre secretul longevității sale: ”Pentru că nu m-am măritat niciodată”

Longevitate! Femeia care a împlinit 107 ani miercuri a vorbit despre secretul care a ajutat-o să trăiască atât de mult și în pace cu ea.

Potrivit femeii, faptul că nu s-a măritat niciodată este secretul numărul 1 al longevității.

Louise Signore, care trăiește în Bronx, New York, are o dietă sănătoasă și face sport regulat. Dar este de părere că adevăratul motiv pentru care a trecut de sută este că a rămas celibatară.

”Eu fac mișcare, dansez mult, după prânz joc bingo, deci am o zi plină”, a mărturisit Signore reporterilor WCBS, asociați CNN.

”Marele meu secret este clar: faptul că nu m-am măritat. Și sora mea mi-a mărturisit: cât aș fi vrut să nu mă fi măritat nici eu!”

Sora femeii are 102 ani, spun cei de la WCBS, așadar mai mult ca sigur, longevitatea este o trăsătură de familie.

Signore a dat o petrecere, cu ocazia aniversării sale, la care au participat peste 100 de persoane.

Alelia Murphy are 114 ani și este, la ora actuală, femeia cea mai în vârstă din America. Murphy locuiește în Harlem, New York, unde s-a născut și Signore.

Coincidența face ca și o altă bunicuță, care ajunsese la 109 ani, să spună același lucru!

Cu puţin timp înainte să moară, Jessie Gallan a mărturisit că a reuşit să ajungă la vârsta de 109 ani pentru că s-a ţinut departe de bărbaţi. Într-un interviu, bătrâna a declarat că bărbaţii aduc „mai mult probleme decât merită” şi a precizat că ea nu s-a măritat niciodată.

Jessie Gallan devenise una dintre cele mai longevive persoane din istoria Scoţiei.

Ea a murit în martie 2015, la 109 ani, dar înainte să se ridice la ceruri, a dezvăluit secretul longevităţii sale.

Locuitorii insulei nipone Okinawa din Marea Chinei de Est sunt cei mai longevivi oameni din lume! Nu fumează și au o viață activă, ocupându-se intens de pescuit și agricultură. Sunt foarte sociali și se pare că o implicare activă în viața comunității joacă un rol decisiv în longevitatea ridicată a locuitorilor insulei Okinawa.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel